Penitenta – Crime si alte povestiri

Prolog

Eram în mijlocul acţiunii, când Sol începuse să mă frece la icre la modul cel mai patetic:

– Mai jos, mai sus?

– Mai taci şi mai du-te dracu! zic eu, împingând hoitul!

-Băi, eşti instabilă ca vremea!

– Şi tu incert ca timpul de futut!

Am luat lopata cu nădejde, când m-am prins că mormolocul ăsta în skinny jeans şi cu manichiură făcută n-o să mişte decât un sentiment urban de manelistă. Era încă lumina şi ploua adânc în Pustnicu! Mă dezbrăcasem să nu las urme! Până la urmă, când el e ‘mort’, femeia pleacă mereu uscată de la locul faptei.

– Mai repetăm o dată cum a început totul?

Sol era mereu atent la detalii, şi mă cunoştea bine când mint! De altfel minţeam mereu dar el nu ştia, deci îşi asumase un adevăr fals şi cântărea în funcţie de el!

În amurgul dens am închis ochii şi am început să plâng. Departe se auzea sirena salvării! Am auzit în scurt timp zgomotul cătuşelor şi vocea sleită a lui Sol:

– Iartă-mă Aida! Iartă-mă!

*

Capitolul 1 – Matroana

Deseori îmi imaginez că viaţa de penitenciar e exclusiv gândită pentru bărbaţi pentru că în ea nu îşi are locul maimuţăreala asta sordidă cu ursuleţi de pluş, mohair şi broderii kitschoase care îmi provoacă vomă cerebrală. Ceea ce vreau să spun este că spre deosebire de penitenciarele cu bărbaţi aici colcăie a roz şi a ţipete de distruse cu aere de şefe peste alte suflete ostracizate în prag de defeminizare. Mai sunt patruzeci şi patru de zile până la sentinţa finală. Patruzeci şi patru de zile cu mine, dacă ar fi s-o dau în filozofie de doi lei. De fapt sunt patruzeci şi patru de zile în care procurorul va lupta să mă scoată vinovată de crimă şi eu va trebui să-l ascult pe Sol smiorcaindu-se să accept vizitele psihologului şi ale avocatului apărării. Nu sunt resemnată, dar nu văd cum ar putea ajuta. Nu cred în instituţii, nu cred în oameni, nu cred în Dumnezeu.

Când am ajuns în penitenciar aveam oarecum o atitudine de snoabă, curată, provocatoare, cu haine la modă şi cu mult peste media de educaţie pentru o condamnată. Asta era în prima zi. Tot atunci o ştirbă pe la vreo treizeci şi cinci de ani m-a luat de gât, prieteneşte, să-mi ceară o ţigară.

–           Nu fumez!

–           Fă, aici chiar dacă nu fumezi, ai ţigări! Înţelegi? Aici nu mai vin amanţii să-ţi deschidă uşa la limuzina. Păpuşă, aici, cum s-ar spune, eşti pe pizda ta! Pricepi?

O priveam în ochi şi îi simţeam tremurul din voce în încercarea de a mi se impune înainte să mă impun. Am fixat-o în priviri, apoi am luat-o încet în braţe ca să nu atrag atenţia vreunui gardian. I-am şoptit la ureche, ţinând-o erotic de părul sleit şi scurt:

–           Păpuşa a ajuns în cimitirul asta pentru că e expertă în scos ochii ştirbelor! Aşa că plimbă-ţi hoitul şi când faci rost de ţigări, adu-mi şi mie una!

Nu mult de la incident, Constanţa, căci aşa o chema pe ştirbă, a intrat în altercaţie cu o drogangita din Pantelimon care i-a mai rupt doi dinţi, i-a spart buza şi, ca să-l citez pe doctorul penitenciarului, a machiat-o profesionist cu echimoze înflorite ca nişte panseluţe pe toată faţă, urâtă de altfel oricum.

–           A mâncat-o-n cur! zice Matroana frecând un ness cremos şi de calitate. Constanţa asta e ca un pechinez: mic, isteric şi agresiv! Io i-am spus din prima zi: Fă, potoloeste-te, că ai să mănânci terci cu paiul! Io am prevenit-o! Acu’ să sufere ca proasta! Da’ ce mă enervează e că schiorlaie toată noaptea ca o căţea în călduri şi-mi aduce aminte de târfele pe care le-am crescut la ţâţa mea şi care m-au trădat ca Iuda! Mă-nţelegi?

Cassandra, după numele ei de ţigancă dat de al doilea ei soţ şi Otilia după numele de româncă (căci ţiganizarea i-a survenit prin căsătorie), Matroana era la „discoteca de fete”, cum o numeam eu, de vreo 7 ani şi mai avea încă pe atât. Era cea mai renumită femeie proxenet din Europa şi până nu demult, învârtea zeci de mii de euro pe zi, bărbaţi, femei, procurori, poliţie şi o droaie de politicieni. Matroana era şi încă este o femeie frumoasă şi îngrijită, cu părul lung şi des, cu ochii negri şi veseli, cu ceva studii superioare începute, dar lăsate la mijloc, pentru că vezi tu, seva euroiului e mai dulce decât seva înţelepciunii! Acum, după 7 ani de pocăinţă, spunea că nu regretă nimic şi că dacă ar lua-o de la capăt singurul lucru pe care l-ar schimba ar fi că n-ar mai fute un prost, adică pe al doilea ei soţ, care era la răcoare pentru aceleaşi crime.

–           Tu eşti cam firavă mama! Unde te doare? Mă întreabă Matroana, schimbând subiectul ultimei bătăi de pe palier.

–           Nu mă doare nicăieri, îmi adun gândurile!

–           Oho, ia şi soarbe o cafea bună! Curând ai să înveţi ce privilegiu scump e cafeaua! De gânduri ai să ai timp, să le iei, să le întorci pe dos şi să le speli intestinele cu detergent de vase! Crimă ziceai, nu? Păi mama… ai să mucegaiesti aici, cu tot cu gânduri!

–           N-a fost cu premeditare! Dau eu să mă justific (să fie primul semn de regret şi de a încerca să lupt pentru libertatea mea? Dar chiar aşa era, nu premeditasem, doar s-a întâmplat să am o noapte… furtunoasă), dar mă întrerupe Matroana.

–           Crima e crimă! Aşa mi-am început şi eu apărarea când m-a întrebat judecătorul:

„ Recunoaşteţi că timp de 16 ani aţi exploatat femei dar şi bărbaţi care ofereau servicii sexuale iar dumneavoastră aţi beneficiat de veniturile survenite în urma acestor servicii?”

„Domnule Judecător, fetele s-au futut pentru bani nu pentru mine!”

–           Ştii ce-a zis? A început să radă şi a zis: „Şi ce bre, matale erai cu licenţă de instituţie financiară şi le luai taxa pe depozitele de bani?” Şi atunci m-am enervat şi i-am zis că le-am învăţat pe fete să şi-o dea mai scump decât un suc la bar şi o plimbare cu maşina! Na poftim! Proasta de mine, le-am vrut binele doar!

Matroana mă făcea să râd cu poftă la poveştile ei pline de umor şi vulgaritate, dar cât se poate de adevărate. N-aş exagera să spun că toate poveştile din puşcărie par extraordinare, oarecum desprinse din file de Dosarele X, file de istorie şi jurnale de crime greu de imaginat. Bine, mai erau şi crimele pasionale cu topor şi alcool din Vaslui, dar astea erau dramele cotidiene ale proştilor, la care se jeleau babele de oraş la ora 5 şi a doua zi la cafeaua turcească tare şi presărată cu ultimul episod din Suleyman.

–           Şi zici că ştii poliţai corupţi care te-au ajutat timp de 16 ani să ţii afacerea? o întreb pe Matroană, pentru că brusc, îmi venise o idee genială!

–           Aşa se zice! Vorba fie între noi, pe mulţi mai mult i-am ajutat eu. Era şansa lor să fută ceva uman şi moca. Salariul lor mizer şi faţa de borcan de duzină n-ar fi deschis nici supapa de la o gonflabilă! zice Matroana, parcă mândră de isprava ei şi începe să râdă cu poftă.

–           Auzi… da’ tu ce tot mă descosi? Pui ceva la cale?

–           Nah, doar o fantezie poliţienească! Încerc să glumesc, mai mult pentru că nu aveam încă totul conturat în minte şi nu vroiam să mă pronunţ greşit.

Cafeaua ne este brusc întreruptă de apelul de prânz. Nu mi-e foame, dar n-am voie să protestez şi nici n-am voie să stau în celulă singură când se serveşte masa. Mă gândeam la ce-mi spusese Sol când am vrut să merg în armata: „Aida, armata înseamnă obedienţă şi reguli, iar tu cum auzi de astea două cuvinte cum o iei în sens opus! Ştii cum sunt jucăriile alea cu arc? Cu cât le împingi mai aproape de baza arcului cu atât sar mai departe fix în direcţia opusă! Ei… tu eşti o jucărie cu arc, iar armata ar fi exact forţa aplicată pe sensul tău de mers!” Sol avea al naibii de dreptate şi asta mă enerva al naibii de mult! De când sunt închisă şi trebuie să răspund la apel cuvintele lui Sol îmi zornăie în minte ca o bandă stricată. Aş fi bănuit chiar că Sol e posibil să mă cunoască, să ştie cine sunt şi ce vreau şi unde mă îndrept. Ce prostie! Asta nici măcar eu nu ştiu!

Unde eşti Sol, să mă vezi în „armata”? îmi zic în gând. Şi-ai să vezi c-am să mă întorc bărbat!

 

 

 

Capitolul 2 – Seara Dorina trage cortina

 

Imi e greu sa cred ca in 2015 inchisorile mai pun atata mancare pe masa, ba chiar de trei ori pe zi, iar gustul e a atat de plin de lipsuri, ca jumate este aruncata. Imi amintesc de faptul ca spuneau demult la TV (sau radio?!) ca la puscarie mancarea e mai buna ca la spital! Pai orice e mai bun ca la spital… ca acolo te duci sa mori, sa zaci, sa bolesti! Papilele gustative de bolnav sunt amortite si mirosul de medicamente acopera orice dorinta culinara.

Si la inchisoare vor sa te faca bine, sa te vindece de societate, caci da, societatea e un lichid amniotic ce hraneste pe fiecare in functie de slabiciuni: hoti, criminali, perversi ba unii chiar workaholici. Bine ca sunt inchisa de crima si nu de boala! Bolnavii imi dau o stare de greata si compasiunea n-a fost niciodata calitatea mea secreta. Demult Sol m-a carat cu forta la Universitar, pentru ca nu ne mai puteam intelege si ma instalasem intr-o apatie din care nu vroiam sa ies pentru ca era comfortabil asa in starea aia amorfa in care aveam viziuni si ecstasy la discretie. Si acolo am intalnit bolnavi si bolnavii m-au vindecat. Nu doctorul ci bolnavii! Boala aduce in aer un soi de moarte preliminara care se extinde de la un pacient la altul ca mugegaiul din pereti pe mobila si apoi pe haine, pe obiecte, pe tot, pana cand absolut totul devine un gri-verzui si stii ca e cazul sa dai foc la casa! Timp de 48 de ore am ascultat bolnavi cu guturai, cu nervii, cu plamanii, cu ficatul, cu organe zdrobite si oase rupte, ba unii chiar se luau la intrecere argumentand ca nu cred ca exista om mai bolnav ca ei in toata sectia de urgente. Si dupa 48 de ore m-am vindecat pentru ca mi-a fost frica sa nu mor acoperita de mucegai! Ar fi fost si simplu printre atatea flacoane cu antibiotice!

–   Ci ti uiti fa la mancare? Nu-ti place? Intreaba Dorina.

–   Nu mi-e foame! Zic invartind lingura prin zeama aia incerta.

–   Las’ ca o mananc eu, da la mine ca azi am apetit!

–    Are apetit scarboasa, de cand s-a imbarligat cu Zoe! Intervine Matroana, chicotind ca de obicei.

–   Taci fa ca nu-i triaba ta!

Dorina era o modoveanca misto de peste Prut. Plecase in Romania la 18 ani la studiat si a sfarsit la futut, fapt ce i-a adus sub nas si alte tentatii iar de la consumator ocazional de senzatii tari ajunsese sa faca transport de cateva sute de kile de cocaina pe saptamana. Trecea prin vama Lipcani dinspre Republica Moldova, conducand un van comercial cu pepeni, jumate plini cu prafuri. Vamesul era platit cu fix douazeci de mii de euro pe transport, un chilipir, asta pentru ca se stia cu rusul care conducea „afacerea”. Dupa vreo cateva luni, Dorina l-a sedus pe vames si asa ca pentru un futai grabit incasa zece mii, bani din comisionul lui. Din banii astia plus alte comisioane reusise sa-si ia apartament in Brasov, sa renoveze casa parintilor si sa mearga in cateva vacante exotice. Pe langa asta isi facuse implanturi cu silicon, se vopsise argintie la par si mergea saptamanal la salon unde cheltuia mii de euro pe tratamente cosmetice. Totul s-a naruit cand vamesul a fost concediat pentru ca a fost prins in flagrant luand mita de la un taran care incerca sa treaca marfuri alimentare fara acte. Deh…trebuia sa aiba si politia niste rezultate pe anul ala!

In saptamana aia, rusul a chemat-o pe Dorina la o sedinta de urgenta in Sankt Petersburg unde a instiintat-o ca are la dispozitie o luna sa se culce cu noul vames si sa-l mituiasca cu cinci mii de euro de transport.

  • Pai cum cinci mii Dimitrov, asa nu facim triaba, asta-i ban di nimic!
  • Las’ ca daca iti propuneam zece mii, gaseai tu o metoda sa iti opresti cinci, ori tu crezi ca eu nu stiu ce suka esti? Asa ti-am usurat treaba: cinci mii sau nimic!

Dorina s-a uitat lung la kalashnicovul pe care il tinea Dimitrov in mana si a fost suficient sa inteleaga ca prea multe alternative nu are, decat sa se roage ca si noul vames sa fie la fel de corupt ca cel dinainte. N-a fost asa, pentru ca era de fapt un politist de la criminalistica sub acoperire si desi in alte conditii n-ar fi refuzat o femeie atat de provocatoare precum Dorina, misiunea a fost terminata cu success si Dorina a fost acuzata de trafic de droguri, mituire si fals in acte.

Evident, tanarul politist, in goana lui dupa afirmare, a incercat in timpul investigatiilor sa afle numele „pestelui mare”, insa Dorina a primit o anonima, in care i se explica in amanunt cum toata familia ei din Chisinau va fi macelarita, iar ea va sfarsi putrezind in inchisoare sau poate chiar injunghiata „intamplator” de una din colegele de celula. Procesul s-a tinut in Romania, iar sentinta s-a incheiat cu 18 ani cu executare, ceea ce insemna ca Dorina avea sa-si vada chipul frumos de tanara abia iesita in lume, imbatranind si ofilindu-se in aceeasi celula… ea si sanii ei cu silicon, teribil final!

De cateva saptamani, Dorina se combinase cu Teo, noua colega de celula, cu alura de androgin, o usoara senzualitate feminina si masculina in acelasi timp, iar fetele aflase si asteptau momentul prielnic sa deschida subiectul! Nu interesa pe nimeni, dar era motiv de hahaiala si glume proaste. Doar unele, mai crestine, isi faceau cruci cu gesturi aproape compulsive si repetau „Fereasca Dumnezau si Maica Precista!”

In puscarie nu era neobisnuit sa se formeze cupluri de lezbiene din diverse motive: protectie, dor de sex, singuratate si unele chiar realizau ca au aceasta inclinatie abia dupa ce ajungeau sa-si omoare sotul betivan si sa urasca barbatii pe veci. Personal, mi se parea ca Dorina si Zoe sunt cel mai reusit cuplu pe care il intalnisem vreodata. Erau doua femei cu o frumusete absolut fermecatoare. Dorina mai avea de ispasit vreo 15 ani si Zoe vreo 14, deci avea sa fie un mariaj lung. Zoe fusese inchisa pentru ca fusese parte dintr-un gang care jefuise o banca. A fost jaf armat, ceea ce i-a crescut teribil din sentinta, deci carevasazica era un fel de badass inspirat din filme americane, din alea de doi lei cu 3  dialoguri si sute de gloante.

  • Auzi tu, cand credeam ca le-am vazut pe toate, le-am vazut pe scamatorile astea 2 lingandu-se pe bot! Imi spune Matroana in soapta.
  • Pai si ce, la tine nu veneau femei sa plateasca alte femei, sau barbati sa plateasca pentru alti barbati? Zic eu… asa ca sa nu tac, pentru ca nu ma interesa subiectul, dar Matroana odata ce se pornea, vorbea intruna.
  • Ba da femeie, veneau nebune de neveste sau iubite care vroiau sa plateasca una sa vina in pat cu ea si barbac-su! Le dadeam asa cu strangere de inima, ca eu nu eram de acord cu asa ceva. Pai cum sa vina o curva langa mine si barbatul meu? Pai nu-i pun foc la barbatie? Iti spun eu Aida, lumea a innebunit, sentimentele s-au demodat, familiile functioneaza mai bine desfiintate. Din toata treaba asta n-am inteles decat ca sexul vinde cele mai ascunse disfunctionalitati ale societatii, cele mai adanci lipsuri si cele mai murdare placeri. E o lume nebuna acolo jos, in bordelurile ilegale, acolo se leaga si se dezleaga destine, asa, cu pantalonii in vine!
  • Pretul libertatii moderne, Cassandra draga! Inainte tinerii plecau de acasa de la parinti sa isi construiasca o viata noua. Acum pleaca sa fie liberi, adica liberi sa se inrobeasca in tot felul de patimi care le macina buzunarul si sufletul. Si asa ii chinuie libertatea asta a lor, ca nu-si mai gasesc linistea si cauta raspunsuri undeva departe de ei, unii chiar merg pana uita cine sunt si de unde au pecat, ajungand in paturi necunoscute, la sticle de alcool nenumarate, la ore de munca continue, la nopti albe incarcate de dopamina, unii formeaza familii, altii aduc si copii pe lume de care nu au timp si cativa ajung criminali…asa ca noi!
  • Auzi, da’ tu cand ai devenit asa vorbareata si filozoafa? Ori ti-ai gasit gandurile de’ le cautai mai devreme si ai inceput sa ai remuscari? Ma iscodeste Matroana.
  • Lasa asta, zi, ce-i cu Dorina si Zoe? Intorc subiectul, ca sa nu ajungem sa cantam la corzi sensibile.
  • Pai tu n-ai auzit? Astea doua se iubesc patimas noapte de noapte! Zice Matroana si se uita sa vada daca Dorina a auzit.

Ii fac semn ca-i dau mancarea mea Dorinei si ne mutam la alta masa. Imi iau tousi painea in buzunar, sa nu se nasca vreun balaur infometat mai tarziu in burta mea si ma mut la o masa unde statea o baba mai surda. Matroana isi ia tava si vine si ea sa-mi povesteasca zvonurile despre Dorina si Zoe.

  • Cum spuneam, incepe ea uitandu-se iar imprejur sa fie sigura ca baba nu a intinerit la urechi brusc, cica dorm amandoua in acelasi pat spurcaciunile! Bine, pe mine nu ma deranjeaza lumea asta a lor, ca am vazut spurcaciuni mai mari ca astea la viata mea, dar ghinionul lor este ca a treia camarada din celula e o pocaita! Ma si bufneste rasul sa-ti spun pana la capat!
  • Asa si?
  • Pai cica astea doua se ling pe sus, pe jos, gem de placere si pocaita face cruci si injura de toti sfintii. S-a cerut sa fie mutata din camera, ca nu se poate ruga in liniste, dar gardienii i-au ignorat cererea. Cica o macina spiritual si o incarca de duh spurcat aerul din camera. Ha Ha Ha! Auzi tu, duh spurcat! Da’ tu stii de ce e pocaita aici? Bea apa acum, sa nu te inneci! Si-a omorat sotul ca a insistat sa se culce cu ea in zi de post. Asa s-a maniat dumnezeul asta a ei, ca i-a pus un ciocan in mana si l-a sfaramat pe bietul om cu tot cu madular!
  • Eh, probleme matrimoniale! Sa traga si Dorina cortina si sa o faca pe silentios ca fetele din Regie!
  • Ptu’ dracie! Poate de atata liniste se pogoara duhul sfant peste ele si ramane pocaita gravida! Da, da… mai bine ar trage cortina!

 

 

Capitolul 3 – Villain – anti-eroul necesar al omenirii

 

25 Octombrie, 2015 – AMR 40 de zile

In inchisoare stirile ajung greu, noutatile mai niciodata, ca aproape tot ce-i nou aici e vechi afara si totusi puscariasii se bucura de orice crampei cu miros de libertate. Se nasc discutii care mor incarcerate,  unde toate parerile sunt divergente, pentru ca, la fel cum un doctor, un inginer, un avocat si un econimist gandesc diferit, la fel si un criminal, un hot, un proxent si un violator nu pot ajunge la acelasi punct comun.  Fiecare vine cu realitatea lui si incearca sa si-o impuna, iar unde educatia e precara domina si lipsa de toleranta. Asa se nasc bataile aici si am ajuns sa vad si violente pe motiv ca afara nu sunt 18 grade celsius ci 20! Sunt conflicte superficiale, la fel ca structura femeilor de aici: psihologii simple, artagoase, vulnerabile cu foarte putine exceptii.

Zilele astea, discutiile erau aprinse in jurul premiilor Nobel care fusesera anuntate in urma cu vreo 3 saptamani, indeosebi controversatul premiu pentru pace. Nu erau discutii istorice ori intelectuale, doar asa, din astea cu iz de politica locala, teoria conspiratiei cu influenta de „cap limpede” si in general aberatii pe langa subiect. Castigase o organizatie despre care oricum nimeni habar nu avea cine sunt si ce fac „National Dialogue Quartet” care isi incepuse activitatea din 2011, anul „Primaverii Arabe” si a Revolutiei Jasmine  cand democratia si dialogul luasera o turnura nefasta in Orientul Mijlociu si Nordul Africii. In Tunisia pornise o campanie de rezistenta civila, care nu avea legatura cu politica malefica prezenta de mai bine de treizeci de ani, insa media avusese suficienta grija sa construiasca eroi si anti-eroi sa stavileasca foamea de senzational a maselor. De fapt, ruptura se produsese pentru ca lipsa locurilor de munca, foametea si lipsa de libertate se intetise in Tunisia mai mult ca oricand. Agitatia nu se starnise din idealuri nobile ci din durerea stomacului gol! De altfel, eram convinsa ca tot acei oameni care plangeau la microfoane pentru „Liberte, Egalite, Fraternite” tot aia, ar fi fost capabili sa omoare pentru acelasi regim gaunos, daca regimul i-ar fi hranit de 3 ori pe zi si le-ar fi oferit iluzia libertatii, asa cum se intampla in scumpa si batrana Europa. Foamea scoate ce-i mai rau, dar si ce-i mai bun din om. Aceeasi opinie o aveam si despre eroi si anti-eroi: acelasi personaj poate fi in ambele tabere, si de multe ori pentru oameni nu conteaza stomacul cui este golit ca sa-l umple pe cel propriu! La sfarsitul zilei suntem doar mamifere: nastem pui vii si murim. „The bitter struggle for bread” cum o numea Margaret Sanger!

Pentru germanii divizati, in ceafa carora sufla greu Franta inca de la razboiul Franco – German din 1870, in mod sigur Hitler a avut suficiente momente in care a fost vazut ca un erou capabil sa refaca o Germanie puternica, Ein Deutsches Volk, deci el a fost un erou si un anti-erou in acelasi timp. La fel si romanca de origini evreice Gisella Perl, doctor ginecolog, care mutila femei la ordinul si placerea sadicei Irma Gresse dar care a murit cu renumele de „Ingerul din Auschwitz“ pentru ca ajuta femeile sa avorteze, lungindu-le astfel sansa de a nu fi selectate direct pentru gazare. Un fel crud si diabolic de a salva o viata omorand o alta viata, dar binele nu vine mereu asa cum il vrem noi: invelit in vata de zahar si vin fiert! Doze mici de rau te pot intari, precum un vaccin din propria boala!

Puscaria era (este) un paradis al anti-eroilor: dincolo de uratenia fizica, dincolo de ochii mahniti si infundati in heroina, dincolo de remuscari si alegeri gresite, acolo, in dusurile reci si toaletele cu urina pana la glezne, acolo dormisera si eroi, parinti ai neamului, oameni care au dus razboiul in oase si care totusi, intr-un punct istoric au avut acelasi statut cu un proxenet sau un dealer de droguri. Pentru ca justitia este oarba, dar mai ales la adevar. De altfel imi spuneam mereu ca nu e o coincidenta personificarea justitiei in femeie – femeile nu discern de la stomac in sus, iar barbatii de la stomac in jos, stomacul este punctul lor de intalnire, nu inimile: in stomac se nasc si mor vieti si pasiuni!“

Am zambit jurnalului si am incheiat cu un aforism patetic: „Stomacul – acest filtru de alcool si embrioni care munceste neincetat sa transforme totul in rahat!“

 

 

Capitolul 4 – Sol, Solitudine, Shit Outta Luck

 

 

Sa iti spun despre Sol! Stii ce explicatie apare in dictionarul urban la Sol? Shit Outta luck! Fix asta e Sol, shit outta luck. Nu imi amintesc nimic despre mine fara el, iar personalitatea lui „clingy” si „needy” se potrivea ca pensula pe o panza nevopsita, cu delasarea si caderile mele intr-o solitudine distructiva. Bine, il dadeam afara din viata mea des, abrupt, pe usa din spate a relatiei bolnave in care ne aflam. Si apoi ne regaseam pe acoperisul casei unde locuiam in gazda in anii studentiei. Ii povesteam despre ultimele mele victime, cum au intrat in viata mea, cum le aratasem o portie de goliciune trupeasca si cum, lipsita de orice sentiment, nu reuseam sa trec de invelisul uman.

 

„- Bai, era perfect, jur! Dar s-a trezit prostul intr-o dimineata si mi-a spus ca ma iubeste. Am facut o criza de isterie si i-am zis sa iasa afara din casa si din patul meu. A inceput sa se smiorcaie patetic, iar eu am iesit in bucatarie sa-mi fac o cafea dar boul baltilor de trotuar neasfaltat a venit in ceafa mea si a inceput sa-mi tina un discurs despre viata. I-am bagat o furculita in mana, i-a dat sangele si apoi s-a sucit brusc. A iesit violent pe usa urland ca sunt o curva sociopata si ca ma blocheaza pe  Facebook! Dar ce pierdere! Hahahahaha!”

„- Aida, o sa te gasesc omorata de un dement intr-o buna zi!”

„- Crezi ca mai sunt barbati cu atatea perechi           de coaie, incat sa o faca?”

„- Stai sa ma uit in pantaloni! Imi spune Sol mandru in ziua aia, cand ne reunisem prietenia a triliarda oara!”

 

  • Adica Sol era curva ta masculina, ha? Ma intreaba Matroana.

 

  • .. era o persoana pe care o foloseam sa-mi dau seama daca nu cumva sunt un mecanism programat de un inginer IT sadic! Ai numai curve in cap… Auzi tu, Curva mea masculina! Si ce naiba sa fac din el? Schimb de skinny jeans si posete?

 

  • Pai nu la genul ala de curva ma refeream! Uite, cand iesisem prima data la bani, cu al doilea barbat, prin `99, aveam un baietan pe langa casa, ii spuneau baietii si fetele Morti! Morti era un tinerel, pe atunci toti eram tinerei, dar ele era un tinerel, rupt in cur de foame si cu vise mari. Nu era prost, ca a mirosit rapid cascavalul ca un soarece de gradina vremea recoltei. Venea dimineata, inainte sa inceapa sa se trezeasca fetele dupa noptile lungi si schimba florile, pe atunci aveam flori in toate camerele ca aveam un fix si credeam ca miroase a sex…desi casa era pentru asta! Sa-ti explic, Morti era un fel de zilier la curve. Facea cumparaturile, le pazea, facea curat in casa! La inceput era saracie, pana am miscat paralele, dar in timp incepusem sa ne descurcam binisor! Cand mi-am luat prima masina, l-am luat si pe Morti, ca oricine se pricepea la masini mai bine ca mine si barbatu’meu era prin Republica Moldova sa recruteze fete. Aveam incredere in Morti, era un baiat sanatos, discret si harnic. Hai sa n-o mai lungesc – Morti era curva mea! Venea unde voiam eu, facea ce voiam eu, il controlam, era obiectul meu, il controlam cu bani, nu cu altceva. Mi-era drag intr-un fel, pana a incercat sa ma futa! I-am prezentat cecul de plecare si bagajul! Era incitant dar riscant! Umblam cu o caruta de bani si simteam ca daca-l lasam sa puna pula in scurt timp ar fi incercat sa puna si mana, iar barbatu’ meu ne-ar fi omorat pe amandoi!
  • Pai da mai…dar tu il tineai cu bani, dar eu?
  • Tu il tii cu panzele sus, cu sperantele pe catarg! Zice matroana chicotind!
  • Esti irecuperabila!
  • Zice Aida, cea a nimanui si a tuturor!
  • Am ajuns la ironii prietenoase?
  • Hai sictir! Imi raspunde scurt si ma lasa in mijlocul conversatiei.

O aud de departe deja: „Aidaaa, hai la masaaa!” Nu m-as fi dus, dar m-am resemnat, desi in mine era o lupta: „Sa ma revolt sau nu!”, dar nu eram inca pregatita de carcera!

 

 

 

 

 

Capitolul 5 – Prima vizita a lui Sol

 

Ma trezisem cu un dor de coniac si tigara! Tigara aia, lunga, subtire si mentolata! Nu eram fumatoare, dar imi placea personajul pe care il jucam sub cercurile de fum, sub rimel si gene false, sub catifea si buze vulgare! Sol ma ducea de multe ori la petreceri unde el nu era invitat. Imi adulmeca parfumul precum un caine de curte nobila si daca bausem inainte ceva alcool fin si tare ii lasam si lenjeria intima de dantela pe bancheta din spate. Imi spunea:

  • Aida, esti ca teaserul unui film care nu se lanseaza niciodata!
  • Si tu esti ca un fan care nu-si plateste niciodata bilet la cinema! Iti place sa plangi la fimul preferat, in fata calculatorului, pe versiunea piratata de webcam!
  • Pai tu esti mereu sold out!
  • Pentru cine trebuie, am mereu un bilet in plus!

Si plecam, lasandu-l ingandurat cu sperante false! De cele mai multe ori tot Sol ma colecta, pentru ca aveam fobie la taximetristi. Aveam un cosmar in care unul incerca sa ma stranga de gat pe malul unui lac, la margine de Bucuresti. Sol nu se supara la orice ora l-as fi sunat, era obisnuit cu rutina de weekend. Ma lua de brate, ma punea in masina culcata, ma cara pana in pat acasa, imi dadea pantofii jos, dar niciodata nu indraznea sa-mi scoata rochia. Mi-l si inchipuiam cum se gandea ingrozit ca-mi lasasem chilotii in masina lui. O data, am fost suficient de beata si m-am lipit cu obrazul de obrazul lui si el m-a cuprins cu mainile lui, frigid ca o tabla de uzina, mi-a atins parul si eu mi-am desfacut dintr-o miscare mosul si baba de la rochie, fermoarul s-a relaxat putin si el a miscat mana pana la el, am simtit cum sunetul desfacerii se plimba pe toata coloana. Imi vedeam in oglinda spatele dezgolit si chipul lui Sol inspaimantat de parca i se prabusise apocalipsa in izmene. Am lasat rochia sa curga si prin fosnetul de satin am auzit un scancet:”Aida, esti sigura?”  L-am dat afara din casa si am dormit goala mai bine de 12 ore ca atunci cand la final de zi si esti satula de prosti, te imbratisezi cu singuratatea precum ai imbratisa o mama vitrega… imitatie de caldura materna!

Ce departare de mine, in celula asta! Il asteptam pe Sol in prima lui vizita si, desi nu ma lega niciun sentiment de situatia in care eram, incepusem sa ma alarmez la gandul ca as fi fost vulnerabila in fata lui. Sa ma prezint asa, in hainele alea oribile, cu parul nefacut, sa-i dezvalui cum arat pe marginea prapastiei, ca un cosmar!

  • Zici ca vine Sol sa te vada? ma intreaba Matroana.
  • Asa cica… de la 3 la 4! Ce o sa vorbim o ora, habar n-am!
  • Lasa asta! Te prezinti in halul asta?
  • Si cum vrei? Sa-mi lipesc stelute pe sfarcuri si sa-mi pun ochelari de soare?
  • Aida, nu fi proasta! Sol, cainele tau e scaparea ta, asculta la o curva batrana. Asta, oricate suturi in cur i-ai da, o sa-si linga ranile langa tine. Hai sa te aranjezi! Si scoate o cutie plina cu rujuri si parfumuri scumpe.

Dupa o ora, aratam ca Cenusareasa in mijlocul casei nematurate! Ce hidosenie de rol joaca muierea in societate! Cum spala ea pacatul originar cu picioarele desfacute si rujata! Ma uitam in oglinda in care Aida cea vulgara se uita din nou la mine. As fi vrut sa plang, dar se scurgea machiajul si Halloweenul abia trecuse. Sa inceapa rolul, regia e gata!

Sol, ca de obicei s-a prezentat ca un bou: cu flori si regrete.

  • Esti frumoasa! Imi zice in soapta, pentru ca un gardian se uita prin sticla la noi.
  • Auzi bai! Ma ridic de parca jucam intr-o scenta! Sol zice ca-s frumoasa! Ma duc spre geam, suflu sa aburesc geamul si ii scriu tanarului in uniforma: „Threesome?”
  • Aida, nu face o scena! Imi spune Sol in soapta, de parca daca ar fi urlat l-ar fi auzit cineva.

Si brusc, tanarul in uniforma devine mai interesant decat smiorcaiala lui Sol, vorbele lui se auzeau deja in surdina, imi lipisem buzele de geam si lasasem o urma de ruj. Gardianul se holba la mine prin geam si zambea. „Hmm, nu arati deloc rau!” Ii mimez cuvintele si vad cum i se dilata pupilele de mirare. Ma intorc spre Sol care ramasese mormaind pe scaun, cu spatele spre geam.

  • Avocatul pe care mi l-ai adus n-a facut niciun progres!
  • Poate pentru ca nu cooperezi cu el?
  • Pai asta nu-i treaba mea! Sa spuna ca a fost autoaparare si gata!
  • Aida, politia te-a gasit dezbracata cu lopata in mana incercand sa ascunzi un cadavru! Nu-i chiar asa usor sa te scoata de aici!
  • Si ce vroiai mah? Sa-l impaiez si sa-l pun in sufragerie? Sa-l invelesc in giulgiu ca pe Iisus?
  • .. a fost o greseala sa suni la mine!
  • Logic! Ce dracu’ a fost in mintea mea cand am crezut ca pot conta pe tine nu stiu! Trebuia sa sun la o manastire, sa ma marturisesc si sa jur viata vesnica lui Dumnezeu!
  • Nu, trebuia sa suni la politie si sa spui ca ai fost atacata! Bine… nu stiu cum dracu ai fi explicat si de ce a fost nevoie sa-l macelaresti in halul ala! Auzi?
  • Din cate stiu, din nastere! Cand vorbesti tu, prefer sa nu, dar spune!
  • Am vorbit cu avocatul, i-am povestit de crizele tale de halucinatii… a zis ca ai mai multe sanse sa iesi daca te scoate nebuna!
  • Ce maaaaaaa? Tu crezi ca-s nebuna? Get the fuck out!
  • Aida esti acuzata de crima deosebit de grava!
  • Si tu esti deosebit de halucinant de idiot! Hai pleaca! Si ma ridic de pe scaun dandu-mi drumul la un nasture de la bluza. Ma razgandesc.
  • Inainte sa pleci, ai o foaie si-un pix?

Sol deschide servieta si scoate o foaie si-un pix, rup o bucatica si incep sa scriu sub privirea curioasa a lui Sol. „Mai am dreptul la 5 vizite luna asta!”

Ii inapoiez lui Sol foaia rupta si goala si pixul si ma pregatesc sa ies.  Ma predau gardianului din spatele geamului in timp ce-i spun lui Sol sa-mi trimita avocatul pentru ca m-am hotarat sa cooperez. Sol pleaca grabit si confuz si eu intind mana spre gardian:

  • Aida!

El se uita pentru o secunda imprejur si intinde mana (aiurit ori inconstient?):

  • Damian!

In stransura, ii lipesc biletul in palma rece si transpirata si-l privesc pe Damian in ochi, sa ma asigur ca a luat hartia!

Ma conduce spre „grajduri” si ma indepartez cantand: „I was afraid, I’d eat your brains!”

 

Capitolul 6 – Toamna dragostea moare

 

 

In seara cand m-a vizitat Sol am reusit sa evit curiozitatea Matroanei, care ma astepta ca pe painea calda cu vesti noi despre afara, despre mine, despre orice. Dimineata m-am trezit cu un singur gand… au mai ramas 37 de zile! Ce greu trec zilele cand le numeri, ce usor trec anii cand nu-ti pasa!

–           Si nu te-ai indragostit niciodata? Ma intreaba brusc Matroana, hotarata sa ma faca sa nu mai evit discutia.

–           Ba da, dar toamna, dragostea moare!

–           Zici tu asa, intr-o exuberanta poetica sau te-a lovit strechea in inima?

–           M-am indrogostit de toti cei care au intrat in patul meu, m-am indragostit de procesul indragostirii si de tot ce presupune necunoscutul in dragoste. Evident discursul meu criptic nu o multumeste pe Matroana si sensibilitatea discutiei coboara iar in jegul lumii inchise!

–           Aida, taci dracu’ nu ma aburi cu vorbe-n vant! Tu crezi ca dansa-n-transa e dragoste? Pai draga mea, inseamna ca fetele de la bordel traiau intr-un continuu delir amoros! Zic dragoste… aia care te tampeste, care iti smulge putinul neuron rational si ti-l da la caini de vanatoare! Dragostea care te face sa fugi de acasa chiar daca stii ca tac-tu tot te prinde, iti smulge parul din cap si te inchide in casa o luna, dragostea cu dor, cu lacrimi, cu nunta!

–           Aaa… tu ma intrebi daca am fost vreodata proasta vreunui lache cu impresii de mascul? Asta nu!

–           Asta-i buna! Pai, in dragoste suntem egali fata mamii!

–           Asa ne mint si-n democratie, ca suntem egali! O sa fim egali in dragoste cand barbatul o sa nasca si o sa planga cand ii spui ca-i gras si femeia o sa stea la TV cu par pe picioare la vedere!

–           Pai tu confunzi cumva normele sociale cu legile nescrise ale dragostei!

–           Singura lege nescrisa a dragoste este asta: „Cu cine las urmasi?” In rest, totul innoata intr-o mare de norme si legi ale societatii! De aia Dumnezeu l-a trimis Mariei pe Iosif si nu pe Maricica si de aia noi in continuare ne supunem legii nescrise… a dragostei, cum o numesti tu!

–           Adica nu ne indragostim decat pentru ca vrem sa facem copii, dupa tine?

–           Nu… vrem sa facem copii si credem ca ne indragostim! De aia, toamna la recolta planta roditoare moare! Toamna, dragostea moare si nu mai invie pana la urmatoarea recolta iar eu prefer sa dau cu ierbicid!

– Jur ca teoria ta ma ameteste de cap! Eu cred in iubire, cred ca ne tine la suprafata apei tulbure si daca e ceva ce iti da un motiv sa continui sa traiesti, sa continui sa lupti aceea e iubirea, fie ea si chiar fata de propria persoana!

– Oh… ma faci sa vomit! Ai o tigara?

– De cand fumezi?

– Nu fumez, da’ vreau sa-mi cumpar un serviciu!

– Pai si esti leftera?

– Nu, dar e mai ieftin cu o tigara moca de la tine!

– Iar ai deviat subiectul… Da’ ma gandeam ca ai fi fost o partenera mai buna in afaceri decat fostul meu barbat!

– Cum asa? Ma intorc spre Matroana, nu mirata, dar suspicioasa!

– Aida, vorbim atat de mult, ne confesam si sfatuim des si eu tot nu stiu nimic despre tine! Esti asa, cumva imuna la oameni! Imi place taisul mintii tale, dar ceva ma infioara! As putea jura ca nu esti capabila sa simti!

– Era prin 2000 o melodie care a trecut cumva nebagata in seama: „Nimeni nu tine la nimeni, nu crede in nimeni, nimeni nu va ierta!”  Si Pamantul totusi se invarte dupa principiul asta! Nu gravitatia tine Pamantul in jurul Soarelui, ci faptul ca Pamantul nu e capabil de propria lumina… la fel si cu iubirea!

– Sa te ia dracu’ cu teoriile tale absurde! Zice Matroana razand si intinzandu-mi o tigara!

Cu o tigara, in inchisoare, nu cumparai nimic, dar aflai informatii! Am luat tigara de la Matroana si am inceput sa ma uit in jur dupa Dorina. O vad pe partea cealalta a curtii, unde eram imprastiate ca niste capre la pascut, o tinea pe Zoe de tate, cu picioarele incorsetate pe soldurile ei, stateau ca doua serpoaice, lasciv incolacite. M-am dus spre ele neinvitata sa o intreb pe Dorina daca mai are vreo legatura cu rusul traficant de cocaina.

  • Fa, mai usor cu indiscretiile, ca nu-i bulevardul ma-tii! Imi zice Dorina precauta.
  • Am nevoie de cateva grame de „cafea”, cum fac sa le primesc aici? Si-i intind tigara.
  • Cat dai?
  • Cat trebuie!
  • Niciodata nu-i cat trebuie!
  • Hai ca ne-ntelegem noi! Ma poti ajuta?
  • Da’ pentru ce iti trebuie? ma iscodeste dintr-o data Dorina.
  • M-ajuti, da ori ba?
  • 500, Duminica, te tai la mana, te duc astia la urgente, si la transfer, te impiedici langa gard, imediat dupa ciusmea o sa fie marfa.
  • Deal! Am zis si am plecat sa nu atragem urechi asupra dialogului.

Planul era simplu, pe tura lui Damian, luam o supradoza de cocaina si conform protocolului, doi gardieni trebuia sa ma duca la urgente, dar toata lumea stia ca nu sunt angajati suficienti si se facea rabat de la regula, mai ales cand era vorba de o femeie lesinata, deci ma ducea doar Damian si aveam cateva minute de intimitate la dispozitie.

In celula ma astepta Matroana, o macina curiozitatea de cand ma vazuse de vorba cu Dorina. Experienta ei de curva batrana ii trimitea semnale de alarma si oricum, nici nu ma asteptam sa nu puna intrebari. Am intrat in celula, am luat o carte, pe care ma chinuiam s-o termin, Margaret Sanger –„Pivotul civilizatiei” si m-am trantit pe patul tare sub privirea fixa a Matroanei. Stiam ca n-o sa se abtina mult timp, dar nici nu vroiam sa incep eu conversatia. O simteam, isi freca cu nerv un ness si ma privea cu coada ochiului.

  • Vrei o cafea? Imi zice, de departe, sa nu ma iau iar de ea, ca-i indiscreta.
  • Fa-mi una tare, vreau sa-mi stea inima! Zic eu razand si stiind ca nu de dragul cafelei mi-a oferit una, ci pentru ca o manca limba si fierbea in suc propriu ca o supa sangeroasa de rosii coapte.
  • Nu-ti sta nici pe dracu’ inima, ca n-ai!
  • Trebuie sa am una, altfel as fi moarta!
  • .. ai una mica, neagra si-ti bate din calcaiul stang!
  • De ce din calcai, zic eu mirata?
  • Ca altfel ti-ai calca mai usor pe inima si mi-ai spune mai repede ce ai vorbit cu Dorina!

Am inceput sa rad… iscusita femeia asta la vorbe! O placeam si chiar daca nu-i declarasem, era prima femeie in care aveam incredere!

  • Iti zic la culcare, sa nu auda nimeni! Incerc eu s-o aman, ca sa inventez ceva.
  • .. te credeam mai desteapta! Pai la culcare e liniste ca-n nadragii fostului meu barbat, daca vorbim atunci o sa faci coada de gardieni la usa!
  • Da’ al tau era impotent?
  • Nu fa, era prost! Prostia provoaca neputinta!

Si incepe sa rada cu pofta, asa cum o cunoscusem: vesela si plina de umor… ii tremura pielea pe ea de satisfactie! O femeie frumos finisata de natura, cu sanse multe de la viata, cu ambitii, cu barbati, o femeie in tot cuvantul!

  • Am vorbit cu Dorina sa-mi faca rost de niste permanganat de potasiu! Ii zic intr-o doara.
  • Percacat de ce? Se mira Matroana.
  • Permanganat de potasiu…sa simulez epistaxis! Zic intentionat sa o enervez!
  • .. da-ma dracu’! Zi mai bine: „Casandra, du-te-n aia a ma-tii!” da’ nu ma aburi cu basme din astea de fata de oras! Imi zice intr-o olteneasca din aia, de pe langa Bucuresti!

Ma bufneste un ras isteric, din ala cu lacrimile siroaie pe obraji, incerc sa ma calmez si sa-i explic Matroanei… inutil! Expresia fetiei ei, de femeie derutata, era de-un amuzament greu de stapanit!

  • Femeie, daca treceai pe la ora de chimie in loc de ora de curvasarie, stiai ca permanganatul de potasiu in apa, devine rosu, deci pot simula o sangerare nazala, sa ma bage astia la o vizita la cabinet!
  • M-am dat dracu’… mi-ai dat ceata totala! Sa ce? Imi zice in timp ce-si pune mainile in cap.
  • Sa ma duca gardianul ala misto la cabinet!
  • Pai asa zi fata mamii… ca ti s-a facut de-o recolta de toamna! Auzi la ea… imi toarna frecarea fizicii cu chimia de liceu! Stai putin… gardianul de aici?
  • .. Mos Craciun! O iau peste picior, incercand sa ma abat de la subiect.
  • Aida, nu numai ca ti s-a facut de o recolta de toamna, dar tu tii mortis sa iei o dragoste de toamna gata moarta!

 

Capitolul 7 – Blackest night

 

Abia trecuse Halloweenul, ceea ce insemna ca mai erau fix 32 de zile. N-aveam niciun plan complet ci doar franturi (sinuciderea era cea mai sigura alternativa) si noaptea iar aveam insomnii. In libertate, insomniile insemnau dezdrabalare pana la refuz, pana cadeam in genunchi si nu pentru ca in fata mea ar fi fost un barbat, ci pentru ca veneau zile negre! In noaptea asta o cunoscusem pe cea mai neagra dintre ele: intre patru pereti, fara alcool, fara barbati, fara masca frivolitatii. Aveam un breloc cu led si o oglinda cu lupa si-mi priveam irisul in intuneric. Intotdeauna imi dorisem sa am ochii negri ca o femeie spaniola de rasa, dar natura ma inzestrase cu ochi verzi de curva roscata… de-ar face toate albinile miere!

Uneori Sol statea cu mine toata noaptea, incercand sa ma faca sa adorm povestind idiotenii despre planurile lui de a deveni un designer de moda de success.

  • Bullshit! Ii spuneam… la cum te imbraci, ca o cocota fara sani, nu esti credibil!
  • Am avantajul de a fi gender fluid!
  • Ai dezavantajul de a fi o pizda cu pula! Si radeam amandoi, pentru ca Sol nu ma lua in serios cand luam pastile de dormit.
  • Eu nu inteleg cum nu poti dormi? Te pui in pat, inchizi ochii, numeri oi si tot nu-ti iese?
  • .. ca eu ma pun in pat, inchid ochii si numar Soli gen: un Sol, inca un Sol, iar Sol cu intrebari tampite, si-mi sare somnul! Stii cum e?
  • Cum?
  • Inchizi ochii in pat, dar ii ai deschisi in alta parte! Simti cum ti se plimba in creier autostrazi de ganduri… autostrazi din tari civilizate din Europa, nu din Romania!

Sol incepe sa rada, se prabuseste in pat langa mine, cu tenesii lui multicolori pe o bucata de dulap de langa perete.

  • Interesant! Totusi, la ce dumnezeu te poti gandi 12 ore? Adica mai am si eu ganduri din astea, care nu ma lasa sa dorm vreo ora, doua, dar nopti in sir? Stai ca m-am prins: gandurile mele sunt toate pe autostrada soarelui si cand prind viteza ma trezesc pe vreun national in spatele unei carute!
  • Esti amuzant, cand ai chef! Si mereu ai chef cand eu n-am!
  • Vezi? De aia ne potrivim Yin si Yang, Binele si Raul… eu evident fiind binele!
  • Cum altfel? Ti-ai putea rani tu inima de gasca domestica?
  • Esti o jigodie!
  • Uraste-ma!
  • Nu am cum, te urasti tu destul!

Am plans in noapte aia, am plans ca un copil la nastere, din toti plamanii, din fundul corzilor vocale, am plans pana am obosit si am inceput sa suspin sacadat. Sol era convins ca plansul era o reteta buna sa adorm. Cine stie? Poate era! Insa acum nici libertatea asta n-o aveam, ca trezeam un palier intreg de femei nebune puse per harta si riscam o izolare de 24 de ore. Asa ca ma uitam in mini oglinda de buzunar, imi vedeam prin ochiul drept tot creierul intr-o izolare de realitate si ce ma scotea din sarite e ca imi venea in minte cantecul ala sinistru din copilarie: „Un elefant, se legana, pe o panza de paianjen si findca panza nu se rupea, a mai chemat un elefant… Doi elefanti…!!!” Ce mizerie! Oare cat mai e pana dimineata? As fi dat jumate din imparatie si inca putin sa pot citi in tihna o carte, la lumina veiozei, cu un pahar de vin sec, ascultand Dolly Parton, asteptand dimineata sa pot dormi in liniste, caci ziua in zgomotul urban treci neobservata cand dormi.

  • Aida! O aud pe Matroana in soapta. Dormi?
  • .. eram in al saptelea vis si m-ai trezit tu! Nu…nu dorm si intunericul asta ma termina!
  • Vrei un somnifer?
  • Ai?
  • Nu, te intrebam asa, ca fapt divers! Normal ca am, am un flacon de diazepam! Jumate de pastila si dormi ca un nou-nascut!
  • Da-mi jumate!

O simt pe Matroana in intuneric, imi intinde o mana si  ma cauta prin pat!

  • Esti toata transpirata, ai nevoie de aer!
  • Am nevoie de mama!
  • Aida eu chem un gardian!
  • Nuuu, stai! Nu acum. Si ma ridic, sar din pat, dau rapid cu piciorul de metal al patului in oglinda sa fac rost de cioburi ascutite si imi sfasii putin pielea la incheietura mainii cat sa-mi dea sangele. „Perfect timing!” imi spun in gand.

Era 6 dimineata, inca intuneric, dar dimineata. Tura trebuia sa se fi schimbat deja  si Damian ar trebui sa apara, dar m-am prabusit la pamant si nu m-am trezit decat cateva ore mai tarziu (nu stiu exact cate) intr-o camera atat de alba si goala incat am zis ca am murit. Damit woman, a fost mai usor decat mi-am planificat!

  • Domnisoara in sfarsit v-ati trezit! Dormiti de mai bine de 24 de ore! se aude o voce dintr-o directie in care imi era greu sa ma uit pentru ca eram imobilizata in pat.
  • Dumnezeule, tu esti? Intreb pe un ton neserios.
  • Domnisoara, stiti cati ani aveti, in ce an suntem, cum va numiti?
  • Ma rog… m-a dus in erorare decorul, dar n-ai cum sa fii Dumnezeu. Totusi de ce e decorat iadul in albul asta sinistru? Continui ignorand intrebarea.
  • Domnisoara, aveti halucinatii! Sunteti in cabinetul inchisorii, eu sunt Dr. Asif Ure si sunteti in custodia mea de cand ati incercat sa va sinucideti, va amintiti?

Asif apare din umbra, intr-un halat la fel de alb si ma fixeaza atent tinandu-se de stetoscop ca pe o prada rara dar cu blana deteriorata de la rani, deci in esenta inutila. Nasul imbinat cu barba tunsa uniform erau cele mai masculine elemente vazute in ultimele 2 saptamani, insa ochii deschisi tradau un contrast bland si feminin.

  • Mustafa, am crezut ca am ajuns in iad nu in Orient! Ii spun zeflemitor.
  • Asif! Ma corecteaza sec.
  • Mustafa, Asif, „cabra”, „broblema”! Continui fara noima.
  • Domnisoara, va recomand sa va pastrati respectul! Va rog sa imi confirmati daca stiti in ce an suntem?
  • 11 Septembrie 2001, spun pe un ton serios! Asif se apropie sa-mi verifice pupilele si ii remarc mainile perfect ingrijite!
  • Domnisoara, nu sunt terorist si „cabre” nu s-au mai crescut in familia mea de 3 generatii!

Ma bufneste rasul si remarc umorul usor sterp al lui Asif… umor de medicina!

  • Imi inchipui ca aveti totusi o poveste tipica: Emigrat in Romania pe banii parintilor increzatori ca veti face o cariera de renume in medicina. Au urmat 6 ani de studiu si 3 de rezidenta, iar acesta este primul tau contract, pentru ca intre timp ai cunoscut o romanca blonda, scump de intretinut si iti vine greu sa revii in tara natala si sa te insori cu un sac de rafie sau chiar cu doi saci de rafie. Faceti sex platonic o data pe saptamana, ca sa justifice cumparaturile la mall iar tu mananci Kofte si te rogi pe ascuns. Asif a zambit, si-a pus laserul in buzunar si a continuat la fel de calm.
  • De fapt sunt voluntar ca Doctor Psihiatru aici, nu-mi plac blondele si nu sunt practicant religios.
  • Ati venit sa va convingeti ca sunt nebuna?
  • Sunteti?
  • Sunt? O sa-mi prescrii un pumn de anti-depresive?
  • Daca te dezleg de pat, cooperezi si raspunzi la intrebari?
  • .. kinky! Dezleaga-ma, promit ca nu musc!
  • Ultima ta victima nu parea sa fi fost muscata! Imi spune in timp ce ma dezleaga de pat, pe un ton la fel de sec si ironic.

I like this guy! Imi spun, dar imi aduc aminte ca n-am mai apucat sa colectez marfa de la Dorina si nu-l mai vazusem pe Damian de la ultima vizita a lui Sol. Nu am fost niciodata capabila sa ma tin de planuri si chiar daca plecam la drum cu o idee in minte, o ciunteam pe parcursul desfasurarii evenimentelor, o modelam si o reasezam intr-o forma noua, atat de noua ca nu-mi recunosteam rezultatul. Sol se enerva, pntru ca il faceam sa investeasca timp si efort intr-un plan si eu il schimbam mai ceva ca o zi londoneza de toamna. „E ultima data cand te ajut cu ceva!”, imi spunea resemnat, dar asta nu apucase sa fie niciodata adevarat, pana in ziua cand m-a predat politiei.

  • Aida, spune-mi de ce ai inscenat sinuciderea? Care e motivul pentru care ai vrut sa ajungi aici? Ma surprinde vocea joasa a lui Asif.

„Uite un barbat inteligent! Well, are si avantajul ca e psihiatru!” Imi raspund in gand privind undeva mai jos de ochii doctorului.

  • De ce mi-as inscena sinuciderea?
  • Inteleg ca aveti un istoric, ma uit pe fisa dumneavoastra si ati ajuns la urgente cu o supradoza de ecstasy. De asemenea aveti si un diagnostic pentru depresie. Spuneti-mi cand este ultima data cand ati facut abuz de narcotice?
  • In primul rand sunt Aida, te rog domneste-te cu pacientele de o suta de ani! Nu sunt depresiva si nici dependenta de narcotice. Sunt dependenta de singuratate si de oameni in acelasi timp. Realizez ca am avut involuntar un moment de sinceritate pe care nu-l planificasem. In gand ma linistesc amnintindu-mi ca e doctor si totul este confidential.
  • Aida, intelegi ca oamenii din jurul tau nu sunt masinarii pe care le poti deconecta de la baterii dupa bunul plac?
  • Nu? Ce veste trista mi-ati dat domnule doctor!
  • Asif, spune-mi Asif!
  • .. esti plictisitor! Completez.

Nu era, dar incercam sa-mi provoc starea de nepasare pentru ca dialogul lua o intorsatura incomfortabila.

  • Rolul meu nu este sa fac enterteinment!
  • Pacat! N-am mai ras demult. Aveti o carte cu bancuri la indemana?
  • Aida, sedinta a luat sfarsit. Ne vedem maine! O sa iti administrez vitamine si un somnifer pentru inainte de culcare. Te sfatuiesc sa scrii intru-un jurnal starile prin care treci intre vizite.
  • Vizite? Ma mir in timp ce analizez cum se scurge serul din seringa.

Ma inunda un medicament ciudat de liniste si as fi vrut sa dorm vreo douazeci de ore in camera aia atat de alba ca parea fara margini! As fi avut un motiv bun sa innebunesc. Dar daca eram deja? Nu apuc sa-mi pun prea multe intrebari pentru ca Damian intra in incapere. Intreb daca e nevoie de catuse, da din cap ca da si imi impreunez mainile atingandul pe piept, ca o scena de desene animate japoneze, in care personajul negativ incearca sa scoata inima personajului pozitiv.

  • Damian, honey… you are late for the masquerade! Si incep sa rad asteptand cu mainile impreunate sa mi se deschida usa. Imi cade privirea pe un carnetel mazgalit doctoriceste: „Pacient cu tulburari depresive si semnalmente de psihopatie”.

 

Capitolul 8 – Tulbure

 

Cel mai mult ma enerva la Sol vesnica lui intrebare: „Nu iti este frica?”

Nu-mi era. Frica era reactia de conservare a speciei cand omul alerga in fundu’ gol prin padure fugarit de un lup flamand. Acum lupii fumeaza Havana si se plimba cu masina pe bulevard. Inainte lupii fugeau de foc si mureau de sageti si gloante, acum fug de grase urate si mor de batranete sau de exces. Si daca oamenii pe care ii cunoscusem pana atunci credeau ca au arma supravietuirii si ca o manuiesc excelent, ei bine, eu nu aveam arma, eu eram Arma.

Remuscari? Niciodata. Sentimente? Da, le cultivam in altii cu atentie si rabdare ca pe un joc domino: efortul pentru momentul declansator si imaginea de final.

Imi amintesc de un coleg de universitate venit pentru un an la schimb de experienta. Eram la specializari diferite, dar aceeasi generatie si desi ma vedea zi de zi, m-a abordat initial online.

„Prada!” mi-am zis.

Initial a fost dragostea pentru teatru, apoi dragostea pentru literatura, apoi dependenta: a lui de mine, a mea sa descos rani si sa le cos pe aceeasi rana.

  • Ai citit „Paradisul Pierdut”? Imi scrie intr-o zi.
  • A lui John Milton?
  • Când lancea le lipseşte, se tem de ceea ce/ Urmează să se-ntâmple: exilul, înjosirea/ Lanţurile sau durerea, sentinţa”
  • Ai visat urat? Scriu cu douazeci de emoticoane.
  • .. te-am visat pe tine: jumatate demon, jumatate inger!
  • Pai cum te-ai mantui daca ai fi deja sfant?
  • Esti acasa?
  • Nu, ai vrea sa fiu?
  • As vrea doar sa fii!

Aida logged out…

In anul prieteniei cu Matias, ma departasem de Sol, pentru ca lui Sol nu-i placea prezenta lui Matias si vice-versa. Matias era imprevizibil ceea ce il facea mai putin plictisitor decat Sol. Ne vedeam la miezul noptii cu vin si viniluri. Ne uitam la filme si filozofam in stare de ebrietate. Imi placea accentul lui italian si povestile despre napoletani… avea un iz romantic, intrigant si provocator. Apoi anul a curs, Matias a plecat si Sol si-a reluat nefericitul rol de cal de drum lung.

Dupa vreun an, Matias a revenit pe furis sa viziteze niste prieteni comuni. N-a zis nimic…a plecat fara sa ma caute, fara sa incerce sa ma convinga sa ne vedem. Mi-a zis Sol, nu stiu daca a fost cu gandul sa ma amarasca sau sa imi demonstreze ca Matias nu a tinut la prietenia noastra pe cat as fi crezut.

Matias is online…

  • Hey little fucker, ai fost prin Bucuresti si nu te-ai sinchisit sa vizitezi un vechi prieten? Shame on you!
  • .. mia signora, come spiegare… a fost neplanificat si pe fuga! Am vazut niste colegi din clasa si am avut zbor direct inapoi!
  • Liar! Asta e o minciuna prost jucata! Nu ai vrut sa ma vezi! De ce?
  • Ba vreau sa te vad, uite, hai sa planificam pe anul asta o zi? Ce zici? Ma ierti?
  • Nu! Zic eu printre emoticoane smiorcaitoare. Aveam atatea sa-ti spun, imi pregatisem confesiunea asta atata timp si tu m-ai ignorat… Arunc pastila.
  • Ce confesiune?
  • Nu mai are rost acum! Nu inteleg de ce ma eviti, de ce ti-a fost teama sa ma vezi…o ora!?
  • .. uite cum e!

Si-l intrerup.

  • Vroiam sa iti spun ca iti simt lipsa si nu inteleg de ce noi doi nu am format un cuplu oficial! Adica era totul perfect, ne simteam bine impreuna. Nu? Caut aprobarea.

Matias is typing….

  • Si acum imi spui? Adica dupa toata perioada petrecuta impreuna, cand a fost atat de evident ca te doresc, ca as fi vrut sa fim impreuna. Ma gandeam si cum ar fi fost sa raman, sau sa vii tu aici. Acum imi spui asa, dintr-o data? Nu-i corect!
  • Eu te iubesc, tu nu? Scriu repdede, desi vazusem ca nu-si terminase confesiunea.
  • .. and here she fucks up my world again! Normal ca da… de ce crezi ca nu te-am vizitat? De ce crezi ca nu am avut curajul sa-ti spun ca vin? Sa traiesc iar de la capat ca anul trecut cu imaginea refuzului, cu tine in minte, cu parfumul tau in creier? Crezi ca nu as fi vrut sa te vad, sa te strang in brate, cand mereu m-am intrebat cum ar fi ca intr-o seara sa pun muzica noastra preferata, sa facem dragoste, sa te ador pana la capatul vietii.

Oh… putin cam dramatic, ma gandeam, in timp ce citeam insiruirea pe care o preconizasem! Si cand mi-am asternut mai bine popicele, m-am pus in pozitie de strike si i-am scris:

  • Matias te-am mintit! Cum sa-ti explic? Poti sa ma vizitezi sau nu…n-am niciun sentiment legat de asta, honey bee! Adica simplu: nu-mi pasa! Si nu…nu te iubesc… d’oh!

Ultimele cuvinte glorioase semnate de Matias?

  • You are totes insane! Loca, sei una pazza! Esti nebuna femeie… treci de la o stare la alta, te joci cu oamenii, cu sentimentele cu vietile din jurul tau. Esti tulbure si veninoasa si nu vreau sa mai vorbim niciodata! Cum am putut sa te cred pentru cateva minute?

Am vrut sa-i raspund, dar m-a intampinat un minunat cont de Facebook User.

*

***

Acum insa, dupa ce vazusem pe furis notitele lui Asif ma gandeam la ultimele cuvinte scrise de Matias: „Esti tulbure…”.

 

 

Capitolul 9 – Intuneric

 

Desigur nu aveam de gand sa ma las coplesita de un diagnostic speculat de un pshihiatru care isi definitiva specializarea pe niste femei scurse din societatea bolnava, intr-o institutie care nu facea decat sa adanceasca nevoile firesti de supravietuire si sa omoare fiinta. Eu nu incercam sa supravietuiesc, pentru ca eu nu voiam sa fiu in viata cu orice pret. Eu voiam ca atat eu cat si cei din jurul meu sa traiasca dupa regulile mele, iar inchisoarea nu facea decat sa-mi stimuleze nevoia de evadare. Nu stiu daca cineva a iesit vindecat de inchisoare, pentru ca in intuneric nu poti cultiva decat intuneric. Noi, detinutii, eram niste teste sociale de auto-distrugere. Te invatau incet cum sa iti lasi confiscate identitatea si astfel o crima impotriva societatii devenea o crima impotriva propriei persoane: pentru ca alegeai sa te ofilesti si sa nu mai protestezi saraciei, abuzului, foamei, fricii; alegeai sa consumi energia pe nevoi primare.

Desigur…nu era cazul meu! Mai aveam treizeci de zile si tot atatea planuri incepute si abandonate la jumate, unele chiar inainte sa se nasca, planuri omorate in gand, tot acolo unde se nascusera, ca un avort programat dupa o noapte de sex neplanificat. Luptam sa nu ma adancesc in macabru, luptam sa salvez o margine din mine pe care o puteam controla, pentru ca altfel riscam sa ajung din nou in faza din noaptea crimei si imi era lehamite sa dorm cu drama mortului si cu povestile lui nespuse. Cel mai scarba imi era de familia care brusc idolatiza madularul aducator de salariu, proces pe care il numeam: „Ridicarea pulii la rang de tata”.

  • Tu cunosti familia victimei? Ma intreaba dintr-o data Matroana. De obicei ma lua pe ocolite cand cauta informatii, dar nu ne vorbisem demult si zilele se scurgeau. Azi parea hotarata sa afle detalii.
  • Da’ tu cunosteai mamele si tatii curvelor care lucrau pentru tine? Zic fara sa ma ridic din pat, sa-i vad exprsia.
  • .. unora le cunosteam chiar si barbatul! Si nu-s curve! Stii care e diferenta intre o curva si o prostituata?
  • Care? Ii dau apa la moara.
  • La prostituate stii cat o sa te coste de la inceput!
  • Si la curve stii pretul de la inceput… numai ca nu stii cat te tine ispita de a pulsa! Ca la jocurile de noroc. Mergi hotarat sa cheltui o suta de lei, dupa cateva ture, castigi doua sute. Isi spui in gand ca ti-ai dublat suma si oricum erai hotarat sa cheltui o suta…deci reintri in joc cu trei sute. Ii pierzi pe toti, iti stimuleaza adrenalina. Pui inca trei sute, faci sase sute… momentul declansator: tocmai ai semnat pact cu o curva: „Curva de a nu te putea opri!” Oamenii sunt slabi! Si mai sunt si cei carora le place sa traiasca in slabiciune! Si slabiciunea e curva, slabiciunea nu te lasa sa mananci pensie! Slabiciunea te usuca de ani…
  • Nu mai bine te faceai tu filozoafa sau psiholoaga?
  • Nu-s criminalii cei mai buni psihologi? Mirosim sangele inainte sa curga!
  • Asa ma sperii uneori cand vorbesti in dodii!
  • Actuale vero, carissimi! Nu ai intalnit niciodata o persoana careia i-ai mirosit slabiciunile, inca dinainte sa se prezinte, inca dinainte sa-i atasezi un nume expresiei? N-ai strans niciodata o mana cu transpiratie rece, n-ai ascultat niciodata o voce tremurata? N-ai stiut niciodata de la inceput ca tocmai ai cunoscut o victima?
  • Nu, ca eu nu cautam victime, cautam femei usoare si barbati care pot plati asta!
  • Acelasi lucru! Ochii vad ce cauta mintea!
  • Deci, stiai familia victime? Insista Matroana.
  • Intr-un fel da! Intr-un fel aveau acelasi profil, ca restul familiilor!
  • Familiile? Zice Matroana, cautand o confirmare de la mine, cum ca n-a inteles gresit.
  • Da, familiile! A ta nu era la fel? Doi oameni aleg sa-si uneasca destinele, slabiciunile si demonii! Pe parcurs unul o ia inainte si celalalt ramane amanet iluziei ca totul va functiona in amintirea idealurilor de la inceput fara sa realizeze ca inceputului ii apartine doar inceputul! Unul va crede mereu ca a ramas in urma ca sa-si astepte partenerul de viata, iar celalalt va crede ca n-a inaintat pentru ca si-a lasat partenerul sa o faca! E un sacrificiu de care amandoi se simt responsabili, un sacrificiu asumat din datorie. O tampenie, daca ma intrebi pe mine!
  • Nu face sens! Plus ca nu toate familiile sunt nefericite!
  • Eu n-am zis ca toate asumarile sunt cazuri de nefericire, am zis ca ele exista in fiecare familie! Daca ai spus cel putin o data: “Ce as fi ajuns eu fara tine? M-am sacrificat pentru copiii nostri! Am muncit pentru casa noastra! Am renuntat la x,y,z pentru noi!” atunci familia ta se inscrie in aceeasi model. Nu gresit, nu nefericit, dar acelasi! Un model cu centru entropic usor de alterat, trebuie doar sa introduci temperatura potrivita!
  • Si uite asa ma buimacesti! Imi dai ceata pana uit ce te intreb!
  • Da, i-am cunoscut familia, din poze si din descrierile lui. Apoi am vazut-o pe ea, in doliu, vorbind cu procurorul. Inainte sa ma aduca aici, a trecut razant pe langa mine la politie si mi-a soptit ca o sa ma ingroape in inchisoare ca o sa-si razbune sotul si tatal copiilor ei.
  • Si ce i-ai zis?
  • Am ras! Sotul ei s-a razbunat deja, dar pe ea.
  • Pai?
  • Inca nu stie, dar el si-a inchis asigurarea de viata si companiile sunt aproape falimentare. Fiscul a blocat toate conturile si cele offshore sunt pe numele copiilor. E o vaduva falita! Joaca putin teatru sa nu vorbeasca lumea pe la colturi, dar asteapta sa-si incaseze cecul vietii ei. As fi vrut sa o anunt ca cecul vietii ei e e la fel de valoros ca o bucata de hartie igienica! Dar nu asta este esential. Am cunoscut familia asta de la formarea pana la destramarea ei. Nici asta nu e esential! Esential e ca e o familiile la fel ca restul iar eu am declansat numaratoarea inversa!
  • Nu-mi spune ca a fost o crima pasionala! Ar fi culmea!
  • Poti s-o numesti si asa: „O Crima Pasionala”!

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul 10 – Victima  X-23

7 Noiembrie, 2015 AMR 27 de zile

 

 

Frumusetea unei crime consta in faptul ca ea se desfasoara intr-un spatiu-timp diferit de cel normal, in care te trezesti in destinul tau de muritor blamat cu program de la noua la cinci. Orele devin infinit mai ample, secundele bat atat de incet incat poti asculta ticaitul inimii si frica victimei incepe sa secrete un miros intepator de virgin: mirosul celui ce n-a mai murit niciodata. Si apoi, frumusetea crimei depinde de arma folosita de criminal si de daruirea cu care o executa: cele de glont sunt rapide, dar cele de cutit sunt majestoase si intotdeauna le rezervam victimelor deosebite!

Apasatul pe tragaci se exerseaza in oglinda. Trebuie sa iti pregatesti in amanunt: privirea, respiratia, postura. In fata victimei nu e loc de esec si chiar daca esti emotionat „you have to keep your cool”. Le pregateam ca pe prezentarile de la corporatie cu nopti de nesomn si cu cu rabdare. Ca si investitorii pana la semnarea contractului, victima trebuia sa creada ca esti trup si suflet implicat in poveste. Nu-ti puteai permite un zambet fals sau un moment de raceala insa avantajul de a fi femeie este ca atunci cand nu poti tine standardele sus dai hainele jos si nimeni nu observa daca esti cu garda jos. As mai adauga si un detaliu deseori interpretat pe dos: nu criminalul isi alege victimele, ci victimele isi aleg criminalul.

Victima … X-23, era directorul executiv si co-fondatorul unei companii de telefonie mobila. Ne-am cunoscut intr-un interviu si anume, interviul meu pentru a deveni contractoare pe servicii de consultanta in costuri. Era imediat dupa 2010, oarecum in plina recesiune si toti primitorii de dividente aveau acelasi gand: sa taie tot sa le ramana mai mult, caci un stomac prea plin, nu-l mai saturi decat daca-l largesti. Lucrurile erau oarecum simple: tot ce fusese umflat artificial in cosurile cu angajatii, toate proviziile pentru ineficienta, pierderi si credite expirate, toate trebuiau reevaluate si reasezate sub nasul actionarilor astfel incat sa creada ca totul e la fel ca inainte de 2008. Le numeam iluzii in forma de conturi T, insa faceam bani din asta, pentru ca nimeni din interiorul companiilor nu voia sa-si asume responsabilitatea vestilor proaste. O faceam eu, contra cost, intr-o prezentare care ar fi vandut si o corabie scufundata. Calitatea de a prezenta sumbrul impartind concedieri si vata pe bat m-a adus in biroul Victimei X-23.

M-a intervievat succint si fara sa ma priveasca in ochi pret de vreun sfert de ora de.

  • Aida Alexis, incantata de cunostinta!
  • Apa? Ma intreaba mai mult prin gestica mainii.
  • Nu, multumesc.
  • Am remarcat faptul ca nu ai multa experienta de cand ai terminat studiile, dar apar niste nume mari aici, care mi-au atras atentia cand am decis sa-ti selectez CV-ul. Povesteste-mi despre strategia aplicata in situatiile intalnite inainte.
  • In companiile tech e simplu. Se cheltuie de la zile de socializare pana la pixuri cu USB si Vinerea Alcoolica, sunt multe cheltuieli care pot ridica marginea de jos a profitului. Apoi, oamenii sunt in general pregatiti sa plece in orice moment, detin calificari suficiente incat sa se reorienteze. Intrebarea este cat tai sa nu afecteze strategia companiei pe termen lung, cat concediezi incat sa nu demotivezi toti angajatii?
  • Cat?
  • Asta presupun ca vom afla in scurt timp. Fiecare companie tine la propriul etos si acel spatiu e sacru- pentru viitorul companiei, nu vrei sa intri acolo. Ce vreau sa spun, este ca daca ti-ai angajat oamenii facand publicitate pranzurilor gratis din fiecare zi, nu poti scoate peste noapte avantajul asta! S-ar starni haos, si apoi, ar putea pleca oameni pe care nu ti-ai propus sa-i concediezi.
  • Si cum a-i taia un asemenea cost?
  • Nu-l tai. Dar ii faci pe oameni sa munceasca incat sa prefere sa sara pranzul.
  • Dezvolta te rog!
  • Le oferi timp flexibil si sansa de a pleca mai devreme acasa… nu cu mult, cat sa acopere masa gratis.
  • Genius!
  • Asta nu e tot! Aveti cafea neagra aici?
  • Jos la cantina. Urmati-ma va rog!
  • Aida, spune-mi Aida! Zic zambind la gandul ca deja aveam contractul.
  • Aida, nu avem intentia sa ne speriem angajatii! Cautam solutii cu risc scazut si concedieri minime!
  • Daca m-ati cautat si am acceptat sa vin, inseamna ca stiu deja de ce aveti nevoie!
  • De ce?
  • De mine!
  • Imi place increderea cu care vorbesti! Zahar?
  • Nu! Doar cafea neagra si tare! Zaharul e pentru cei carora le plac senzatiile tari si riscul… dar asa, cand bate ventilatorul in par si te filmeaza de parca ai face bungee-jumping!
  • Cand poti incepe?
  • Cand esti pregatit!
  • Daca erai fiica mea ti-as fi spune sa nu fii obraznica!

Buum… se declansase! Victima isi asumase rolul. Ma apropiase, ma familiarizase, imi voia binele si de aici eu conduceam tangoul abupt, violent, in pasi ireversibili!

M-a sunat in patruzeci si opt de ore… adica fix atat cat sa nu para disperati, cand de fapt erau.

Am semnat fara sa citesc tot contractul si-mi amintesc cum am scos din geanta un pix negru si am semnat privindu-l in ochi! Era inca nehotarat dar impins de inertia cu care lucrurile se agravau.

  • Aida, sunt confident ca aceasta colaborare va fi de bun augur! Saptamana viitoare e programat si dineul cu toti actionarii, dar ma gandeam ca am putea sarbatori astazi, daca esti disponibila! Compania are o locatie perfecta, sunt ceva restaurante superbe in zona. Ai preferinte?

Gaseam statul la masa cu cineva ca un moment foarte intim. Mancam doar singura, pentru ca atunci cand mananci te afli intr-o pozitie naturala de relaxare. Digestia tampeste, creierul intra intr-o amorteala vegetativa, devii uman cu dusmanul si aproape uiti ca ai venit un pistol infipt in portjartier. De altfel, era o tehnica folosita de marile familii regale. Pana si turcii, pe langa mirosul de taranca romanca, se bucurau si de ospatul domnesc, de babeasca tulburatoare de ratiune. Un pact pe care il faci in timp ce mananci, e pun pact din care nu iesi cu stomacul plin!

L-am privit pe viitorul meu sef, care isi pusese deja haina ce parea de un bumbac pretentios si fin, bine intretinut, cel mai probabil nu de nevasta-sa si m-am trezit dand curs unei actiuni neplanificate. Incercam sa ma vindec de mister, sa ma umanizez si Robert parea sa aiba leacul. De fapt, voiam sa aiba leacul. Acest domn, pierdut in gloria unei companii la inceput de declin, de vreo patruzeci si cinci de ani, cu ten intretinut in crema de caviar, cu temperament analitic parea oarecum melancolic si timid. Il ajuta mult sarmul si frumusetea fizica, o frumusete, nu exagerata, dar atat cat sa ramana masculin.

  • Mancare italiana sau thai? Imi zice in fata liftului.
  • In curand ciorba de potroace si sarmalele vor deveni o fita doar la Monaco! Zic eu zeflemitor.
  • Nu pari genul care prefera mancarea traditionala, oricum!
  • Thai!
  • Stiam eu!
  • Ca o sa aleg Thai?
  • Da! Mancarea italiana e minunata, dar nu cand vrei sa-ti pastrezi gandirea alerta! Carbohidratii aia ingreuneaza activitatea neuronala! Parca iti vine doar sa spui „Mama mia” si sa mai torni niste vin! La polul opus e mancarea Thai, la ei acolo, mancarea e conceputa sa-ti hraneasca gandirea, nu sa o ingreuneze!
  • Si mancati des mancare italiana? Ii zic zambind!
  • Buna asta! Am observat din interviu ca ai o impertinenta pe care nu te poti supara! Cred ca e o calitate pe care ar trebui sa o adaugi in CV!
  • .. un catchphrase „Ai nevoie de un angajat impertinent, care sa te motiveze injurandu-te cu zambetul pe buze?”! Ar fi revolutionar!

Cred ca a fost cel mai lung drum de zece minute si cel mai lung pranz pentru ca Robert planificase adevaratul interviu!

  • Esti casatorita?
  • Da, am si cinci copii acasa! Nu pare, dar sunt batrana, ma mentin band sange de caprioara! Observ ca lui Robert i se dilata pupilele de mirare, chiar daca ce spuneam era clar o aberatie de necrezut! Imi raspunde sec, insa.
  • Nici eu!

„Ah… si cine va duce hainele la curatatorie?”, as fi intrebat, dar am tacut pentru ca o apropriere brusca era inoportuna!

Aveam sa aflu oricum fara mari eforturi, pentru ca Robert era un barbat nevorbit, care se trezise la mijlocul vietii ca se daruise cu totul companiei, ca oamenii il ocoleau, pentru ca era seful, ca in afara muncii nu traia foarte mult si ca logodnica lui, o femeie imbatranita asteptandu-l „sa treaca si anul asta greu” nu era ce cauta, insa i se parea ca la varsta lui n-ar mai gasi decat femei refuzate deja de altii.

Intradevar, la fel credeam si eu… femeile singure dupa treizeci de ani se impart in trei categorii: lezbiene, carieriste si cele langa care nu a reusit nimeni sa supravietuiasca.

 

Capitolul 11 – SOL

 

  • Asif m-a contactat sa discutam despre cazul tau!
  • Si?
  • Am venit sa-ti spun ca am acceptat!
  • .. esti un imbecil!
  • Aida, asculta-ma o singura data in viata ta! Asif este scaparea ta. Ii spun ca esti nebuna, ii spun ca ai suferit abuzuri, orice sa iasa o poveste trista, orice sa iesi de aici usor!
  • Sol, din inchisoare mai ies oameni, dar de la balamuc nimeni. Si daca ies, nu mai sunt oameni!
  • Si tu esti om? Aida, procesul se apropie si asta e singurul plan care sta in picioare! Avocatul spune ca toate faptele te incrimineaza, ca nu cooperezi si ca presa pune presiune, dat fiind faptul ca Robert era influent.
  • Sol, nu vreau sa ma bage astia la spitalul de nebuni. Pricepi? Prefer sa stau cu oameni bolnavi de societate decat cu oameni bolnavi cu capul. Imagineaza-ti cum ar fi… eu intr-un halat alb cu maneci lungi si o asistenta sa ma stranga de nas sa iau somnifere? Sa vorbesc zi de zi cu o nebuna care leagana un copil imaginar, sa fac sex cu un pensionar care primeste viagra pe sub gard si care are fantezii ca inghite criptonita!? Sa ma prefac zece ani ca sunt nebuna?! Sol… tu ai innebunit? Pentru ce? Pentru niste oameni care dispretuiau oricum viata…
  • Maine ma vad cu Asif!
  • Dar vai Sol… Asif e musulman, nu-ti face vise nebunule!
  • Ma vad cu el sa vorbim despre cazul tau, sa vad ce sanse ai sa iesi de aici! Plus ca Damian ar fi gelos!
  • No way… Damian e gay? Hahaha!
  • Ne intalnim de cand te-am vizitat data trecuta!
  • A expirat timpul! Zic si ma ridic sa plec.
  • Aida, ai si tu o data incredere in mine!
  • .. nu fi pizda patetica! Si plec fara sa ma uit in urma.

Lucrurile decurgeau firesc! Incet, dar firesc. Ma indreptam spre celula, unde Matroana ma astepta ca de obicei curioasa. Femeia asta voia sa ma vada libera mai mult ca oricine… si in douazeci si patru de ani putine femei au fost de partea mea!

  • Aida, cat mai ai pana la proces? Ma intreaba fara sa ma priveasca, mult prea ocupata cu vesnicul ness.
  • Doua saptamani!
  • Sol ce zice?
  • Sol zice ce vreau eu! Zic razand.
  • Lasa asta! Eu sunt batrana in probleme din astea! A venit cu un plan?
  • E idiot?
  • Sol crede a are un plan… dar doar crede!
  • Da’ ma mai fierbi mult? Spune o data ce ati vorbit, ca imi creste tensiunea!
  • Sa pledez ca am tulburari psihice. Sa-l las pe Asif sa-mi puna diagnostic!
  • Si sunt sanse?
  • Sunt!
  • Pai atunci.. ce dracu’ astepti? Sparge-mi o cana in cap, strange-ma de gat!
  • Ai somnifere?
  • Pentru?
  • Sa-l vad e Asif inaintea lui Sol!
  • . nu-ti fute singura sansa! Asculta-ma pe mine!
  • Cassandra, nimic nu e ceea ce pare! Femeie nu te mai agita atata! Ii spun numarand pastilele din palma. Cassandra incepuse sa se invarta prin camera, nervoasa de parca se paria libertatea ei la ruleta ruseasca.
  • Ai si tu dreptate. Si se pune jos sa se linisteasca. Asta cu aparentele, e data dracu’!
  • Pai?
  • Nu ti-am povestit, nu? Stai jos, ca-i poveste lunga.

Eram, cum stii, cu afacerea, prin anii cand eram prosperi si incepusem sa ne umanizam. Adica deja aveam relatii si bani, fetele curgeau… ca deh, de curve nu se seaca marea niciodata! Ma suna al meu din Chisinau.

  • Cassandra, gasii o gasculita, a facut majoratul acum cateva luni. Cam plodoaica, da’ ma-sa zice ca n-are ocupatie si i-ar prinde bine una, ca-i satula de handralai la usa ei.

Interpretez asta ca si cum fatiscana-i versata!

  • Adu-o, o dam noi pe brazda. Si atat, scurt si la obiect!

In doua zile ma trezesc la usa cu o papusa de fata, frumoasa de plangeai, umila, zic in sinea mea… da-o dracu’ de treaba, daca nici asta nu isi gaseste, macar un mos cu prostata, decat sa se futa pe bani! Dar in fine! O intreb cand si-a facut analizele ultima data, zice ca niciodata. De aici m-am lamurit. Iau fetiscana sub aripa mea, ii iau toale de scandal, pantofi, chilotaraie, o duc la salon, la doctor etc etc. Jur ca de eram ma-sa n-o lasam sa se futa, lua-i-ar dracu’ de bani! Intr-o zi, stateam eu asa, la un pahar. Nu eram eu afumata doar asa intr-o dispozitie, si o intreb:

-Ano, nu vrei tu, decat sa te futi, sa faci aici in casa si la mine menajerie? Mai stergi un praf, mai calci un tricou, asa ca pe langa casa. Cu mancarea nu te las, ca al meu e tigan si-i pretentios ca dracu’.

Ea, mai cu juma’ de gura:

-Bini, tanti, asa facim, cum vrai matali!

Si aduc marsavenia la sanul meu, o cazez la mine in casa, o platesc sa stea mai mult degeaba, si ea, intr-o saptamana a fugit de la mine cu cincizeci de mii de euro, hartie noua, pusa la linie in seif si trei kile de aur!

  • Te-ai grabit sa ai incredere in ea. Si ce-ai facut?
  • Sunt eu proasta, dar in afacerea asta socotelile nu se incheie cu balanta! Am pus rachetii pe mana ei. Mi-au batut-o de au uscat-o… m-a durut putin inima de mama si de femeie, dar sarpelui trebuie sa-i tai capul. Am auzit de ea la cateva luni, ajunsese prostituata prin Spania, la strada pe langa Puerta del Sol.
  • Pai tu la asta te refereai ca aparentele insala?
  • .. ca nu poti avea incredere in oameni, ca ai impresia ca stii ce le poate capul.
  • Norocul ei ca dat peste o naiva ca tine!
  • N-a fost noroc, a fost mila… ca asa-s prostii, crezi ca au noroc in viata cand de fapt e doar mila: mila de la oameni, de la al de sus, sunt la mila destinului.
  • Mila-i un sentiment mediocru. As prefera sa mor decat sa provoc mila.
  • Aida, nu fi toanta! Tu n-ai auzit de vorba: fa-te frate cu dracu’ pana treci pragul?
  • Nu! Dar am auzit de vorba asta: cand dracul nu reuseste, trimite o femeie!
  • Ce nebuna!
  • Sunt! Si inghit pastilele.

 

Capitolul 12 –

8 Noiembrie, 2015 AMR 26 de zile

Ajunsesem mana dreapta a lui Robert. Stateam amandoi pana tarziu in noapte sa pregatim noi si noi rezultate pentru actionari. Totul era fictiv precum relatia lui de cinsprezece ani, care doar in poze arata bine, atragatoare, stabila si reconfortanta. Curatasem din departamentele de operatii tot ce se putea curata ca numar de angajati – realistic era o eficientizare necesara iar pe hartie era intarita de rezulatele mult asteptate dupa marele declin.

– Nevasta-ta nu se plictiseste asteptandu-te?

– Ah, sunt cu Sandra de cand eram tanar si sarac… de atunci tot ma asteapta. Acum e rutina.

– O faci fericita?

– Daca n-o gasesc plansa, se cheama fericire? Adica, nu stiu. Tu ce intelegi prin fericire?

– Fericire este atunci cand intarzii acasa si gasesti cina rece, dar apa fierbinte in cada. Fericire este atunci cand gasesti femeia plansa, dar zambeste cand te vede. Fericire este cand te induri sa amani un contract pentru o vacanta surpriza… sau cand pierzi un contract, dar ajungi acasa si mancati junk food si beti vin pana in zori. Fericirea conjugala e, ca atunci cand vrei sa dispari, iti gasesti linistea acasa.

– Deci o fac nefericita.

– Sau va faceti nefericiti!

In seara aia am ramas tacuti pana am terminat toata prezentarea. A fost linistea aia, care vorbea de la sine, care schimba idei in aer. Am iesit pe balcon si mi-am aprins o tigara. Era cald si o atmosfera densa si prafuita, eram obosita si duceam dorul petrecerilor de unde ma aduna Sol. Mi-am dat sacoul jos si am auzit un suspin cald in spatele meu. L-am sarutat pe Robert, pentru ca in sfarsit era parte din planul meu. Fusese doar o chestiune de timp, de rabdare, de acceptare.

Apoi relatia a decurs cu lumina stinsa: amandoi voiam control, totul, fara sacrificii, fara compromisuri. Robert obtinuse insa doar un offshore pe numele meu. Eram complici, eram fideli inselaciunii, eram dispusi sa riscam si cel mai important: eram dispusa sa il las sa piarda tot, inclusiv viata.

Il auzeam des dimineata spunandu-mi: „Aida… cum de nu m-am gadit la asta?”

Azi ma gandesc ca i-as fi raspuns ca barbatii indragostiti nu gandesc, barbatii indragostiti sunt la fel de daunatori propriei persoane precum femeile care urasc. Sentimentele extreme ar trebui pedepsite cu moartea, pentru ca ele nu se amplifica decat distrugand omul asupra caruia se proiecteaza.

Dar atunci imi era prea cald si bine. Pe Robert il macina intorsatura evenimentelor, dar pentru mine devenisera la fel de incitante precum noptile de vara din studentie, cand juram dragoste vesnica vreunui prost docil cu impresii de donjuan. Donjuanii sunt plictisitori… mi se pare ca au asa o libidosenie, lasciva ca o curva inglodata in sclipici, care se freaca de o bara pentru bani, prefacandu-se sexi. Adica erau utili fix atat cat eram euforica… dimineata deveneau niste broaste raioase. Imi aduc aminte cum unul chiar insista ca nu intelege reactia mea si cum imi faceam cafeaua calma ascultand pledoaria celui ce urma sa se sinucida subit… ca doar asa li se intampla tuturor barbatilor care vor sa demonstreze ca „ei sunt diferiti si irezistibil” si ca tu o sa li te supui intr-o zi precum o Preoteasa Vestala dependenta de Prozac. Ii spun ca nu-i nimic personal, dar dimineata prefer mirosul de cafea decat mirosul de prost. I-am zis ca mai pe seara imi revin dar si-a chemat un taxi si nu am mai auzit de el cum nu auzisem nici pana atunci.

Intr-o dimineata de vara Robert imi trimite un e-mail:

„Buna dimineata domnisoara Alexis,

Aveti deosebita placere sa veniti pana la mine in birou in vederea unei discutii importante.

10 p.m. sharp

Kindest Regards

Robert Kadar,

CEO at HST”

„Dear Robert,

Daca imi scrii atat de oficial pentru ca baietii de la IT iti monitorizeaza corespondenta, sa stiti ca in aceasta epoca de piatra, a telefoanelor mai subtiri ca o femela la dieta si mai inteligente decat un barbat la a doua tinerete, ati fi putut trimite un mesaj text, un snapchat, viber, messenger, whatstupp… ah dar ce barbara sunt. Ati fi putut deschide usa biroului, doi pasi la stanga, dupa usa cu cifru greu de ghicit, imi puteati transmite direct mesajul precum un porumbel renascentist.

 

Cu Placere,

Aida Alexis,

Next Generation CEO”

 

„ 10 p.m.

Robert Kadar,

CEO at HST”

 

Am stiut dupa raspunsul in care se citea ca nu gustase umorul meu obisnuit si ca urmeaza punctul culminant, ca Robert avea sa-mi dezvaluie ceva ce nu era pregatit sa-mi spuna. Si daca nu era, citeam usor, pentru ca Robert era un prost comunicator in problemele personale.

  • Sandra e insarcinata, ne casatorim oficial in toamna! A lasat cuvintele sa cada ca o ghiulea de fier intr-o coaja de ou. M-am lasat zdrobita, era important, era vital sa par slaba in fata victimei, astfel ca atunci cand eram pregatita atacul final eram suta la suta in avantaj. Nu e corect, dar e al naibii de artistic sa ataci un inamic uimit, nepregatit, decat un teren minat. Sa iesi ca dintr-un razboi regizat la Hollywood: putin murdara pe fata calcand pe maruntaie, pe stomacuri, pe creiere imprastiate.
  • Cu tine?
  • ..
  • Cu tine? Insist.
  • Cu mine sau nu, pana la proba contrarie, nu pot lasa lucrurile asa in aer. E femeia care mi-a fost alaturi cincisprezece ani.
  • Si eu sunt femeia care te-a scos din faliment.
  • Da!
  • Da?! Atat ai sa-mi spui? Da? Fuck you. Nefericirea ta e ambalata in o tona de decizii corecte politic.

Evident, sarcina Sandrei nu schimba nimic, insa trebuia sa imi aleg cuvintele in asa fel incat sa plantez remuscari in inima lui Robert, sa ii seman samanta razboiului cu sine, sa-l fac sa ma urasca definitiv sau sa-si doreasca sa ma iubeasca cu orice pret! In lipsa iubirii, ura e mai benefica decat indiferenta.

Mai exista si varianta de a ma retrage chiar inainte de furtuna pentru ca aveam deja totul. Ar fi fost simplu si sec precum un Bourboun ieftin, pe stomacul gol, care imbata instant. Dar desi nu ar fi parut, un asemenea demers ar fi fost mai periculos decat o finalizare sangeroasa. Oricine stie ca atunci cand distrugi un om nu o poti face cu jumatati de masura: daca nu rasucesti cutitul pana isi da duhul si te induri la prima zgarietura, atunci risti sa fii omorat cu propria arma. Caci omul, in starea lui naturala, nu iarta si nu uita. Iertarea si uitarea sunt doar un joc, un dans in care victima isi reface puterile si cei mai cruzi criminali sunt cei care au fost odata victime.

 

Capitolul 13

 

M-am trezit cu ochii in tavan si mainile legate de pat.

  • Nu stiam ca S&M e o forma de pedeapsa in puscarie! Zic pentru ca simtisem si constientizasem prezenta lui Asif.
  • Aida, stii ce zi e azi?
  • Nu putem sari peste interogatoriul tampit, in care eu ma prefac nebuna si tu te prefaci ca notezi?
  • Aida, azi este 14 Noiembrie, 2015. Dormi de trei zile, adica saptezeci si doua de ore. Ai mai experimentat inainte stari de somnolenta profunda?
  • .. douazeci de zile ramase! Ma aud gandind cu voce tare.
  • Sol a trecut pe aici?
  • Aida, cred ca intelegi ca avem nevoie de cooperarea ta!
  • Avem?
  • Nu eu sunt in interogatriu! Am, avem… era o politete!
  • Am mai luat somnifere, dar nu am mai dormit trei zile niciodata.
  • Nu ai dormit nici acum trei zile, te-am sedat aici. Si-mi arata o oglinda. Aveam semne vizible si adanci de taieturi pe gat .
  • Aida, acum doua zile te-ai trezit si ai incercat sa te mutilezi cu o fiola de medicament si te-am pus sub ordin de supraveghere cinci zile.
  • Nu-mi amintesc.
  • Aida, am consultat un consiliu si suntem in unanimitate de parere ca suferi de Sindromul Personalitatilor Multiple.
  • Si Aida stie de ele? Intreb in bataie de joc pentru ca imi venea sa rad.
  • Aida, poti sa imi spui ce iti amintesti din noaptea crimei?

Incep sa ma gandesc pentru prima data ca ma trezisem cu un satar de bucatarie in mana cu care incercam sa tai un cablu. Pe podea era un cutit lung si ascutit intr-o balta de sange. Imi veneau cuvinte in minte: „De ce e prea tarziu sa ma ierti? Aida, nu e niciodata prea tarziu sa o luam de la capat!”. Dar Aida lipsea.

 

Abia acum reusisem sa vizualizez in minte chipul lui Robert, expresia cuprinsa de un cutremur uman, de o avalansa de trairi: durerea si neputinta impreunate de tragedia de a iubi pana la ultima injunghiere de cutit. Sa mori iubind si privindu-ti sangele prelingandu-se ca o iedera otravitoare, pana la pantoful criminalului…

  • Aida, astept! Ma intrerupe Asif.
  • Imi amintesc din noaptea crimei, dar dupa crima. Robert e mort! Spun tare si parca vestea ma surprinde. Imi dau lacrimile la inceput, dar ma aud rapid plangand zgomotos.
  • Iti amintesti cine l-a omorat?
  • Cine l-a omorat?
  • Aida, iti amintesti momentul cand l-ai omorat pe Robert?
  • Ne certam. Robert imi spunea ca e o solutie temporara si ca momentan nu are alt plan.
  • Care era solutia temporara?
  • Ca el sa se insoare cu Sandra pana dupa ce naste. Imi tot repeta ca nu vrea sa faca rau copilului lui. La un moment dat nu l-am mai auzit, era un vacarm infernal in hotel, pentru ca era o petrecere corporatista.
  • Iti amintesti clar momentul cand l-ai injunghiat?
  • Imi amintesc doar ca Robert era intins intr-o balta de sange cu un cutit infipt in omoplatul stang. L-am scos si l-am privit cateva secunde. Era mort deja si cand am realizat ca nu are puls am infipt cutitul ca intr-o bucata de carne de vita. Auzeam atingerea taisului de cutit in carnea lui, un sunet care ma linistea. M-am oprit, pentru ca am realizat ca o sa curat greu atata sange. L-am dezbracat, l-am invelit in prosoape si cele doua halate de baie si apoi am asteptat sa se termine zarva din hotel. L-am pus in mai multi saci negri sa nu se mai scurga sange si apoi in geanta mea de voiaj pe care o foloseam cand plecam in excursii lungi si pe care o aveam in masina din parcarea de la subsolul hotelului.
  • Iti planificasesi sa-l omori?
  • Probabil! Spun fara sa clipesc si realizez ca nu mai plangeam. Incerc sa ma fortez, dar nu-mi mai dadea nicio lacrima.
  • Ah, deci din intamplare ai avut la tine un cutit ascutit, saci negri si un geamantan imens?
  • O femeie singura trebuie sa fie mereu pregatita! Nu? Raspund zeflemitor si apoi simt cum adorm incet privind mana lui Asif cum imi strecoara in vene pana la creier un lichid incolor.

 

  • Aida stii in ce zi suntem azi? Ma intreaba Asif in timp ce ma fixeaza din priviri cu un carnetel in mana.

 

  • In ziua mea norocoasa? M-am trezit asa fericita! Imi faci un masaj la picioare?

 

  • Aida, dormi de douazeci si patru de ore. Iti amintesti sa mai fi experimentat stari de somn profund?

 

 

  • Stii cum ai ajuns aici?

 

  • La balamuc? Intreb desi nu urmarea, eram tulbure si vedeam in ceata. Aveam probleme de concentrare si imi veneau in minte cuvinte aleatorii, fara sens.

 

  • Esti in cabinetul psihiatric al Penitenciarului de Femei. Iti amintesti noaptea crimei?

 

  • Noaptea crimei?

 

  • Il cunosti pe Robert Kadar?

 

  • .. seful meu. Da, seful meu, ma verific in gand. Am transferat impreuna bani intr-un offshore. Ne-am intalnit la mine sa planificam detaliile zborului nostru dar el s-a razgandit pentru ca iubita lui l-a anuntat ca asteapta un copil.

 

  • Din cauza asta ai hotarat sa-l omori?

 

  • A incercat sa-mi cumpere tacerea, dar eu i-am spus ca doar mortii tac iar sinuciderea nu m-a pasionat niciodata.

 

  • Erai intr-o relatie amoroasa cu Robert?

 

  • Gresit! Robert era intr-o relatie cu mine.

 

  • Si crezi ca te iubea?

 

  • Era doar confuz!

 

  • Tu erai confuza cu privire la relatia dintre voi doi?

 

  • Eu am pornit in afacere cu un plan, nu eram confuza, dar au fost momente cand trebuia sa par. Daca un barbat pare nesigur pe el langa tine, ideal e sa nu-i zdrobesti orice urma de testosteron, ca il pui pe ganduri si fuge la prima proasta care il minte despre cat de barbat e. Daca vrei sa stii despre sentimentele mele, raspunsul este nu.

 

 

 

 

 

Capitolul 14

 

Au mai ramas optsprezece zile pana la ziua judecatii sau poate chiar si a sentintei. Nu-mi place linistea din camera asta, mi se pare ca atrage atentia asupra mea, asupra gandurilor, parca as sta sub o lupa, parca as fi un experiment. In celula e ca-n tarc, la gramada nu contezi, nu te individualizezi, esti doar un numar si dimineata si seara. Acolo eram numarul treizeci si trei aici sunt Aida, acolo eram detinuta de la informatie, aici detin informatia, acolo eram criminal, aici sunt pacient, acolo aveam reguli aici pastile.

Evident ca atunci cand eram in libertate imi placea succesul si atentia, dar acestea veneau mereu planificate, nu-mi placeau surprizele, surpriza eram eu.

Imi amintesc cum uram evenimentele de la companie in care Robert ma invita pe neasteptate sa spun cateva urari de bine angajatilor. Dedublarea cere exercitiu, analiza si atentie a gesturilor, a mimicii, a deschiderii in fata unui public. Nu o poti lua ca din oala pe Aida, cea care in clipa aia astepta sfarsitul acelei mascarade corporatiste sa o pui sa ureze „Craciun Fericit!” zambind oamenilor care erau pe lista de asteptare a disponibilizarilor. Si nu pentru ca ma pastea o umanitate brusca, ci pentru ca eram o perfectionista innascuta si nu puteam lasa un moment de zona neutra sa scoata bestia si sa o puna mim intr-un show cu public intrat fara bilet.

Cum a sunat discursul?

„Nu as avea cum sa eclipsez numarul domnului Presedinte, dar uite-ne pe toti aici, in numar mare la datorie, la bine si la greu, iar asta cere cateva cuvinte din partea mea.

Este mileniul informatiei, a vitezei, a numerelor. Suna pragmatic, dar in esenta suntem niste numere, avem valoare marginala, ne devalorizam, suntem dispozabili. In Psihologie suntem unici, in Matematica suntem inlocuibili. Productivitatea ne este masurata de platforme care primesc upgrade, in timp ce muncitorul este intr-un continuu downgrade. Vreau ca sfarsitul de an sa va faca sa reflectati la schimbarile mediului de munca, sa realizati ca vremurile cand un contract de munca se termina la varsta de pensionare au apus, ca in esenta, companiile nu mai sunt dispuse sa mute surplusul de valoare a unui angajat pentru a acoperi pierderile cu alt angajat.

Craciun Fericit!”

  • Ce naiba a fost asta? M-a zgaltait Robert de umar.
  • „Speech-ul” de Craciun. Nu asta mi-ai cerut? Spun ca si cum n-as fi fost constienta ca discursul meu a fost precum o sabie orizontala intr-un lan de grau. Ii citeam panica in ochi, ceea ce era incitant.
  • Aida, e Ajunul Craciunului si tu practic ai pus concedierea pe masa pentru doua sute de angajati. Tu chiar n-ai niciun dram de compasiune?
  • Eu? Dar tu? Tu ai? Robert, eu nu concediez pe nimeni, eu doar ii anunt. Compania ii concediaza. Pe aceeasi bani eu pot sa ii tin sau sa-i concediez pe toti. Sa-ti amintesc de faptul ca tu esti cel care a ales sa gadile orgoliul investitorilor? Sa-ti amintesc de bonusul pe care urmeaza sa-l primesti in urma concedierii celor doua sute de angajati? Stii ce doare cel mai tare la o taietura?
  • Ce? Imi zice in timp ce-si toarna un pahar de whiskey. Lui Robert ii placea sa asculte parerile altora intr-o doza de betie, intr-un soi de moleseala condamnabila, ca apoi sa se sustraga politicos si sa nu i se ceara o concluzie. Ii placeau finalurile deschise.
  • Sa transezi cu un cutit tocit. Sa apesi in carne pana usturimea devine durere si durerea amorteala si amorteala paralizie. Intre tine si un macerlar, macelarul isi ascute cu demnitate cutitul!
  • Jur ca nu te recunosc uneori! Imi vine greu sa-mi dau seama daca esti cu mine sau impotriva mea.
  • Ca sa ma recunosti ar presupune sa ma cunosti. Robert, nu fi ipocrit! Nu te plange doar pentru ca simti ca nu poti controla deznodamantul. Doar pentru ca esti „principele” vechi, asta nu te face imuabil. Doar pentru ca ai intretinut betia angajatilor cu vin ieftin imbibat in zahar, asta nu te va salva sa nu fii detestabil cand o sa pleci. Pe mine ma detesta de la inceput, insa la final vor spune: „La ce te asteptai de la una ca ea!?” Insa tu vei pica in dezgust, te vor manca de viu ca un musuroi de termite fara coloana vertebrala, dar flamanzi. Oamenii slujesc orbeste puterea in care cred, insa daca nu cred in tine, e mai bine sa nu te imbeti cu aghizma crezand ca cei multi nu cumploteza impotriva ta imediat ce le intorci spatele. Eu prefer sa ma urasca in fata. De altfel suntem o companie al carui scop este profitul, nu suntem o organizatie de caritate, nu suntem nici Tinder, nici Maica Tereza. Avem cu ei un contract de munca nu de consultanta psihologica.
  • Pot veni la tine in seara asta? Ma intreaba Robert, schimband subiectul care incepea sa-i fie incomod.
  • Chiar pot alege?
  • Voiam sa fiu politicos.

Ies din birou fara sa-i raspund, si ma departez in orasul abia nins, uniform ca un desert rece. Incerc sa ma  deconectez de fericirea falsa din ochii celor ce incearca sa-ti vanda sub pretextul ca e luna cadourilor, ca trebuie sa fii mai bun, ca dar din dar, ca orice! Sentimentul de plin din Decembrie, urmat de sentimentul de gol din Ianuarie demonstreaza cel mai bine cat de mult traim in vecinatatea iluziilor, a conformismului, si cum printr-o psihologie ieftina marile corporatii au sonde de extras bani direct din conturile „celor multi”.

Am oprit la un magazin de cartier si am luat la nimereala un vin rosu, dens, dulce ca lichiorul pe care il beau femeile care nu stiu ce sa bea cand vor sa se imbete, un fel de Porto al saracului. Imi doream cu orice pret sa alunec din spoiala patetica adusa de perioada sarbatorilor de iarna. Imi era dor de Sol, sa-l ascult cum se plange ca o fufa complicata, despre partidele de sex esuate, despre moda pe care n-o intelege, despre salonul nou unde si-a facut o mega-tunsoare, despre noul lui nutritionist – „o papusa masculina penetrabila”, despre noi si cum ne mai petrecem imbatranirea.

Mi-am scos telefonul si am trimis doua mesaje.

 

Robert:

Azi nu ne vedem, am nevoie de o pauza.

 

Sol:

 

La mine la 9?

 

Aida:

 

Uite cine a inviat! Am marfa noua, ajung pe la 10.

 

Sol:

 

Adu portie dubla.

 

Aida:

 

Aww, broken bitch mood?

 

Sol:

Du-te dracu’

 

 

Ne-am imbatat ca in vremurile bune si am adormit cu capul in bratele lui Sol.  M-am trezit singura pentru ca Sol stia ca dimineata nu ma trezeam la fel de sentimentala.

Azi insa, in inchisoare, as vrea sa ma trezesc sentimentala, in miros de cafea proaspat facuta… „Curând ai să înveţi ce privilegiu scump e cafeaua!” Cata dreptate avea Matroana!

 

 

Capitolul 15

 

-Te-a incercat vreodata sendimentul de vinovatie fara sa stii de ce? Ma trezesc ca ma intreaba Matroana intr-o dimineata.

– Nu! Ii raspund scurt si sec.

Ma trezisem de curand din pumnul de pastile intinse de Asif si nu aveam chef de filozofie despre viata de tip „Constiinta Pietei”. Eram intr-o liniste, nu stiu cat de benefica dar confortabila. Dar ma sucesc pentru ca stiu ca Matroana o sa insiste si o sa caute subiect de discutie pana cand isi spune povestea. Matroana era o femeie placuta, dar nevorbita. Se citeau pe chipul ei, printre liniile fine de riduri, povesti nespuse. Ar suna poetic, sa spun dureri nespuse, dar nu… erau doar povesti: unele triste, unele amuzante, unele cu ceva „invatatura de minte”, nu ca intr-o drama sau bildungsroman ci mai degraba ca intr-o telenovela sud-americana bolnavicioasa, frivola, dramatica dar ieftina si siropoasa.

-Vinovatia nu e un sentiment care vine din noi, ci din proiectiile asteparilor celor din jur asupra noastra, a regulilor morale si sociale impuse inca de la nastere. Zic intr-un final.

-Ei asta-i buna! Ca eu sunt cimpanzeu, nu vad si nu simt cand fac ceva rau. Normal ca vine din om, ca doar cand o faci lata, cum s-ar spune, cand pui capul pe perna, cand esti singur, stii ca esti vinovat chiar daca n-a aflat nimeni. Cand te spovedesti, tu singur iti dai seama de rusinea si pacatul tau, fata de Dumnezeu, fata de aproape…

Ma bufneste rasul instantaneu, inainte ca Matroana sa termine fraza.

-Pai femeie… vinovatie fata de Dumnezeu. De unde stii tu ce asteapta Dumnezeu de la tine? Cine ti-a spus? Nu-s astea cumva asteparile celor din jur, fie el si Dumnezeu, care te fac sa te simti vinovat? Ia gandeste-te: daca la nastere singura porunca a lui Dumnezeu ar fi fost: „Omoara-ti aproapele!”, oare nu cumva te-ai fi simtit vinovata dupa ce te intalneai cu un om si il lasai sa scape in viata?

-Pff… si asta-i drept! Si totusi, religia nu a ales sa ne spuna sa ne omoram intre noi.

-Poate pentru ca e mai usor sa castigi mai multi discipoli slabi, tematori, supusi. Daca trierea ar fi fost dupa forta de a domina, am fi putini ramasi sa slujim ca prostii regulilor scrise si nescrise. Dar ce voiam sa spun este ca daca ar fi asa… vezi tu, nu te-ai mai simti vinovat in sensul in care te simti acum. Uite de exemplu monogamia la crestini face sexul cu mai multi parteneri un pacat, un motiv sa te incarci de vinovatie, pe cand la musulmani poligamia e privita cu normalitate. Intelegi ce i se intampla creierului la nastere?

– Ce? Ma intreaba Matroana, desi intelesese la ce ma refer, era placerea ei sa instige discutia si s-o faca pe proasta.

– Exista un moment zero al libertatii: la nastere! Nu inainte, caci viata ta depinde de vointa mamei de a te aduce pe lume si nu dupa, pentru ca lumea din jur deja incepe sa se reflecte in tine, si din ce nu-i liber nu poate izvora decat sclavie (sclavii nu nasc oameni, ci forta de munca). Momentul zero, cand deschizi ochii in lumina si plangi, pentru ca materia stie ca de aici totul e un dans spre moarte. Acela e singurul plans in libertate si ultimul, singurul moment cand cei din jur se bucura ca te-ai nascut si ca esti. Dupa momentul zero totul devine o lupta continua a celorlalti de a te modifica si de a te inrobi cerintelor societatii, cerintelor familiei, cerintelor religiei. Ajungi la treizeci de ani cu o cariera care nu-ti apartine, cu un copil pe care poate nu l-ai vrut, cu haine pe care le-ai luat pentru ca poate erau la reducere si cu vise comune, de turma in care cartile despre motivatie, ori seful ori profesorul de Yoga te-au facut sa crezi.

– Pai daca e asa, atunci hai sa bem in cinstea faptului ca desi suntem inchise, suntem mai libere decat cei de afara! Cum dracu? Ce iluzie… Macar aici nu ne spune nici seful, nici profesorul ala de Yoga ce sa facem.

-E drept, in inchisoare dispari din constiinta colectiva. Nu mai existi, nimeni nu mai are asteptari de la tine. Devii, paradoxal liberi! Dar ce spuneam, este ca atunci cand te simti vinovat, este doar proiectia asteptarilor celorlalti de la tine. Sa spunem ca pe tine nu te-ar deranja neaparat ca nu ti-ai sunat parintii de cateva luni daca ei nu ti-ar aminti pe un ton parintesc de faptul ca esti vinovat ca i-ai uitat. Omul se naste rau, singur si egoist ar spune unii filozofi, altii ca omul se naste bun, ca are nevoie de societate si de aceea el trebuie sa si ofere inapoi pe cat primeste. Eu as spune ca omul doar se naste, apoi se pliaza in bun sau rau in functie de castiguri, dar in mod sigur omul e capabil de ambele si ambele sunt in el dintotdeauna. Doar regulile punitive ne tin in frau capacitatea de a face rau, caci daca legea nu ar pedepsi crima si religia nu ne-ar ameninta cu chinul vesnic, sunt convinsa ca omenirea s-ar fi sinucis demult.

– Esti macabra si combinat cu vinul asta cald si dulce ma ia cu palpitatii de la inima. Aida… cand o fata atat de tanara a avut timp sa dezvolte atata teorii negative? Cine te-a tradat atat de rau? Ce neimplinire ascunsa ai? Imi zice Matroana cu o voce inclestata de la betia usoara in care se afla.

-Hahahaha! Cum iti vin tie natural versuri de manele, Casandro!

-Manele, nemanele, noi tiganii ne cautam mereu fericirea, cantam in ciuda dusmanilor, in ciuda esecurilor, ca acuma daca te-a oropsit si batut soarta ca pe hotii de cai, doar nu esti prost sa ii faci placerea de a sta cu mainile-n crucis sau cu lacrimile-n batista!

– Drama prostului: fericirea si nevoia lui de a o exprima cu orice pret! Zic razand. Matroana nu era o fire suparacioasa si punea rautile mele in seama imaturitatii.

– Pai nu vrea samanta pe care o arunci pe pamant sa incolteasca cu orice pret? Nu ai vazut flori iesind prin asfalt? Viata triumfa! Imi raspunde si ascultandu-se i se citeste pe chip multumirea revelatoare si mai soarbe o gura de vin.

-Da… ies prin asfalt! Mai ales buruienile!

-Auzi? Nu iei tu o gura de vin? Vezi poate-ti mai vine vreun strop de optimism prin sange!

-Asa din pahar de plastic? Ar fi o lipsa de respect fata de Bachus! O necajesc iar pe Matroana.

-Din pizda ma-tii atunci! Daca totul s-ar invarti in jurul respectului: adios futai, adios procreatie! Ar veni barbatul acasa sau la curve… si-ar da camasa jos si ar intinde-o sub genunchi sa se roage pizdii!

Incepem sa radem amandoua, iau o gura plina de vin si simt cum paharul de unica folosinta se inmoaie in mainile mele, si cu fiecare gura si gandirea mea. Surprinzator, era un vin mai bun de cat alesesem eu in ziua dinainte de Craciun cand il chemasem pe Sol la mine. Era mai bun sau eram eu cu asteptari mai mici. Unui om care locuieste pe strazi, orice coliba i se pare vila!

 

Capitolul 16

Ce face un om cand mai are saisprezece zile pana la ziua judecatii? Poate mediteaza sau poate nu-si gaseste linistea si plange pe ascuns, in cele zece minute de liniste la wc, poate planifica sa se sinucida sau poate regreta fapta si isi promite in sine ca la eliberare va fi un om nou, vindecat si ca nu va mai ajunge niciodata prada ispitei de a incalca legea. Habar n-am… eu doar astept sa treaca zilele.

Ieri s-a sinucis o detinuta. Au gasit-o asa cu figura schimonosita, atarnata de usa spanzurata cu propriul cearsaf. Statea singura in camera… era privilegiata, ironic! Cand am venit aici am refuzat sa stau singura. Abia singuratatea mi se pare de fapt o inchisoare. Sa nu ai cui spune doua vorbe, sa te trezesti si sa adormi singur, zi de zi, sa te uiti la ceas din cinci in cinci minute sperand ca a trecut o ora.

Sinucigasa fusese pe cai mari in libertate. Fraudase un intreg sistem bancar, semnand si stampiland cu ochii inchisi. Era si nu era vinovata. O recomanda experienta si ar fi trebuit sa depisteze putregaiul de la mijloc. Realitatea functioneaza insa altfel: sistemul te primeste sa te indestulezi din pantecul lui in timp ce te absoarbe in el, te zideste la baza piramidei si iti pune in carca toate neajunsurile care se propaga din varf pana la tine. Esti mic si nesemnificativ dar iti da o lupa imaginara prin care te convinge ca esti mare, important si cu puteri largite. De fapt nu esti nici artera aorta nici vena cava, esti o mica vena, care la o mica depresie poate fi taiata pentru ca cineva trebuie sacrificat. Sistemul nu va muri, pentru ca totul se intampla premeditat, calculat si sub supraveghere! Adica, una e sa iti tai venele acasa si alta e sa ti le tai intr-un spital. Cam asa se intampla cu baza piramidei intr-un sistem fata de care te leaga o vreme simtul datoriei si al apartenentei. La primul hop ori supraveghezi taierea unei vene, ori chiar tu esti vena taiata.

Pe Matroana o macina evident subiectul si ofta a vorba. O observam in timp ce ma prefaceam ca citesc o carte pe care o deschisesem la o pagina aleatorie.

  • Ce ti-e si cu viata omului! O aud prefacanduse ca vorbeste singura, dar stiam ca asteapta o reactie, stiam ca asteapta sa vada daca o aud.

O ignor. Continua…

  • .. tu te-ai gandit vreodata sa te sinucizi? Adica nu asta am vrut sa spun… ma gandeam ce poate fi atat de negru in viata unui om incat sa vrea sa plece intr-un loc pe care nu-l cunoaste nimeni si de unde nimeni nu s-a intors?
  • Adica nu crezi in Inviere? Ii zic zeflemitor.
  • Iar ma ametesti de cap, numai sa nu raspunzi la ce am intrebat de fapt?
  • Daca m-as gandi, in niciun caz nu as alege o cale care sa ma lase diforma dupa moarte. Adica… la naiba! Daca iei un pahar da furadan faci umpic de spume la gura, dar macar nu mori ca o vanata mare de carne umana. De fapt asta este unul din cosmarurile mele: sa mor cu fata schingiuita, cu geam infipt de la doua sute la ora in accident de masina, ori mancata de un canibal, ori transata de un obsedat sexual.
  • Pai oricum ne mananca viermii si asfixia nu e te lasa chiar atat de pocita la fata.
  • Asfizie mecanica cu un cearsaf… cred ca s-a chinuit mult! Pana cand latul a patruns in cartilajul tiroid si osul hioid a intrat in usor spre coloana vertebrala, apoi radacina limbii s-a ridicat lasand-o pe sinucigasa fara aer, treptat creierul i-a ramans fara oxigen. Moartea prin spanzurare e oarecum precum indragostirea: inima iti mai bate o vreme, dar creierul devine treptat latent si albastru, prelungit de o stare de inconstienta mortala.
  • Da’ tu cand ai studiat in atata detaliu cum mori la spanzurare? Matroana e curioasa, dar nu atat de curioasa incat sa persiste intr-un subiect. Sare repede din curiozitate in curiozitate ca o pisica de la alergatul dupa o pana la alergatul dupa un fascicul de lumina aparut intamplator prin casa.
  • Sunt lucruri pe care pur si simplu le stiu. Daca ar fi sa explic de ce nu l-am strans de gat pe Robert si am ales sa il injunghii ar fi pentru ca stransul de gat e ceva foarte personal. Cere conectie cu victima, oarecum dragoste. Sa fii acolo langa victima pana la ultimul puls, sa-i privesti disperarea din ochi. Exista riscul ca pentru o fractiune de secunda sa-ti treaca prin minte un moment fericit, pentru ca transferul de energie intre oameni se face atunci cand ii imbratisezi, cand ii saruti… sau cand ii strangi de gat. Cutitul separa aceasta conectie, devine arma omuciderii preia energia, preia amprenta si victima duce cu ea pe lumea cealalta doar vesnicia mortii. Intelegi Cassandro?
  • .. ce nu inteleg uneori e daca chiar esti dilie sau spui astea ca sa sperii o biata tiganca la varsta menopauzei! Ptu ca m-a luat cu cald!
  • Sunt dilie ca vreau sa sperii o fosta matroana de bordel de lux! Ha! Raspund zambind si inchid cartea. Casandra, dar tu?
  • Eu ce?
  • Tu ai simtit vreodata ca vrei sa omori pe cineva? O iscodesc. Privirea Casandrei pare ca se departeaza de celula noastra spre locuri uitate si chipul frumos de femeie matura, slefuita si finisata se intuneca.
  • Tu stii cum e la tigani?
  • Cum?
  • Onoarea se plateste cu viata. E o chestiune de viata si de moarte… cu orgoliul de tigan nu te joci!
  • Si ce legatura are?
  • A fost un moment cand m-am hotarat sa-mi iau banii si sa plec de la primul barbat cu care ridicasem imperiul prostitutiei. Nu-l mai suportam! Banii ii luase mintile, voia din ce in ce mai mult!
  • Predictibil! Zic.
  • Predictibil ce? Ca am vrut sa plec?
  • Nu! Ca banii v-au luat mintile si ca nu va mai puteati intelege. La inceput era un echilibru pentru ca erati amandoi saraci, aveati acelasi tel, trageati in aceeasi directie. Cand v-ati imbogatit, echilibrul s-a stricat, brusc ati inceput sa vreti lucruri diferite: tu liniste, el mai multi bani. E predictibil.
  • Stii ca ai dreptate?
  • Intotdeauna!
  • Ei am vrut sa plec… ii zic tiganului facem fifti-fifti si ficare isi vede de drum. Simplu! Simplu pe dracu’! S-a umflat onoarea-n tigan si a zis ca ies pe usa doar in costum de lemn de brad.
  • Macar ti-a promis inmormantare crestineasca… putea sa-ti promita un sac negru haute-couture! Ii zic sa destind atmosfera, dar imi dau seama ca umorul meu negru nu pica bine mereu.
  • De aici a inceput calvarul! Continua Matroana ignorandu-mi total gluma (proasta probabil in acceptiunea ei). Parca incepuse sa-l vad si urat si prost. Numai cand ii simteam mirosul sau pasul pe usa ma lua cu naduf si imi venea sa-i crap teasta cu primul obiect la indemna. Marele meu noroc (sau al lui mai degraba) era, ca in goana dupa bani, era mereu prin Moldova sa caute fete noi, deci nu apucam sa-i vad fata prea mult. Nepasarea mea se transmitea si fetelor, multe incepuse sa plece iar asta il enerva pe tigan la culme. Intr-o zi a venit pilit acasa si a inceput sa caute motiv de scandal cu fetele. Ba ca-s lenese si e dezordine in bordel, ba ca le taie din bani. Cum multe erau moldovence si clocotea sangele repede, una s-a ridicat sa plece si a luat-o al meu de par si a inceput s-o bata ca pe hotii de cai. Am incercat sa intervin si in toata invalmaseala aia mi-am luat o palma zdravana de imi tiuie urechea si-n amintire. N-am zis nimic, m-am retras si m-am dus hotarata sa iau pistolul din seif desi habar n-aveam daca era incarcat si nu pusesem in viata mea mana pe o arma in afara de cutitul de bucatarie. M-am intors cu tragaciul indreptat spre nemernic si i-am zis sa iasa afara din casa daca mai vrea zile.
  • De ce nu ai tras?
  • De unde stii ca n-am tras?
  • Iti tremura vocea. Esti o femeie puternica dar…!
  • De aia ma sperii! Citesti mult prea repede printre randuri.
  • Nu citesc! Stiu! De ce l-ai primit inapoi? Cat la suta a fost comoditate si cat mila?
  • Atat cat sa nu ramana nimic pentru mine! Dar deja nu ma mai lega nimic de locul ala… nu ma mai feream de politie, nu mai vorbeam codat cu fetele, nu mai voiam nimic si parca pentru prima data simteam ca de fapt nici nu am nimic. Voiam sa fiu libera! Sa merg pe strada si cand imi cumpar un ceas sau o geanta din magazin, sa nu ma uit in jur sa observe cineva cati bani cash scot din geanta. Voiam sa plec in vacante fara sa imi fie gandul la seiful doldora cu parale din casa pe care il pazeam ca pe moaste, voiam sa merg pe strada sa-mi iau o inghetata si sa citesc pe o banca macar o carte din colectia aia… cum ii spune? „El si Ea”!
  • .. libertatea e o iluzie! Nu dupa libertate tanjeai ci dupa putere si control! Puterea e adevarata libertate, iar controlul e manifestul libertatii! Cu cat ai strans mai multi bani cu atat ai strans si mai multi dusmani, mai multe fete, mai multe bunuri etc etc. Ai pierdut evenimentele din orizont… nu mai aveai putere, nici control asupra a ceea ce deja se desfasura din propria inertie. Nu mai stapaneai afacerea ci afacerea te stapanea pe tine. Sa stii ca frici din astea au si marii oameni de afaceri… unii clacheaza la primul faliment, dar destul de multi clacheaza la primul succes si sar in cap cu o supradoza de cocaina. Vezi tu, nici succesul asta nu e pentru orice muritor. Sa muncesti pentru paine si sa primesti aur, fix asa mor unii: de foame, dar cu aurul in buzunar.
  • Am clacat… da! Am clacat si intr-o zi m-am dus la politie si am confesat tot. La inceput erau doi politai… mai degraba militieni ca se uitau ca doi tampiti la mine si li se parea extraordinar ce zic. M-au inregistrat cu un reportofor vreo noua ore si nu puteau sa creada ca aveau in fata o femeie care construise un imperiu de prostitutie sub nasul lor si care venise sa se autodenunte.
  • Am o veste proasta pentru tine!
  • Ce veste?
  • Nu clacasesi ci erai nevorbita! Tu cand esti nevorbita te autodenunti si acum. Asta e slabiciunea ta, nu ai control asupra ta cand esti nevorbita. Ai spune orice si oricui, ai opri un om pe strada sa-i spui toate secretele tale. La politie nu te duci ca la psiholog, sa-i impartasesti temeri interioare, la politie nu te duci cand ti-e frica de tine, ci cand ti-e frica de altii.
  • Mi-am dat si eu seama cand mi-au pus bratari si m-au aruncat in beciul asta!
  • Tardiv, zic oftand si oarecum incarcata cu o poveste pentru care nu ma pregatisem s-o iau cu mine, dar acum era si ma chinuiam sa-i gasesc un loc unde s-o ignor temporar.
  • Mai face si omul greseli! Acu’ ce sa fac? Sa-mi iau zilele ca dilimanca aia de au gasit-o azi poster pe usa?
  • Omul face greseli, dar femeia a adus greseala la rang de pacat stramosesc, ii spun sa schimb subiectul sinuciderii.
  • Esti cea mai religioasa atee pe care o stiu. Ma innebunesti de cap cu pilde biblice, doar ca nu stiu cum faci ca la tine suna mai mult ca o invatatura negativa… parca trebuia sa invatatm ceva bun din ele pe vremea mea!
  • Daca oamenii invatau ceva bun din toate pildele scrise, iadul nu era atat de prezent pe pamant. Sa nu ne imbatam cu aghiazma!
  • .. mai am niste vin ascuns. Poate ne imbatam cu ala! Zice in timp ce-si pileste unghiile cu nerv.

Matroana era o carte deschisa, trecea usor de la o stare la alta si i se citeau sentimentele pe chip. Nu se chinuia sa fie teatrala si asta imi placea la ea: ii puteai anticipa trairile si vorbele. Ma fascina psihologia ei simpla dar cu instinct de supravietuire. Ce evita sa spuna este ca in urma investigatiilor, pe langa arestul sotului, l-au arestat si pe cel platit sa-i fie calau, caci tiganu’ planuia sa nu imparta banii si interesele cu o muiere. Incercase sa fuga cu ceva bani si aur, insa cand a simtit ca este urmarita a batut pasul pe loc… a ezitat, s-a fastacit pana cand intentiile i-au devenit prea evidente. Pe femei le bantuie instinctul matern… de aceea nu abandoneaza nimic usor si asta le distruge elanul si progresul. Raman prea usor atarnatoare de trecut chiar si atunci cand trecutul le inghite si le uita.

 

Capitolul 17

M-am trezit uitandu-ma la ceas… era tot a saisprezecea zi inainte de miezul noptii, dar timpul se comprimase si totul se petrecea amplu precum o miscare de ardelean. As fi vrut sa dorm mai mult sa ma trezesc direct in sala de judecata cand se aude ciocanul sentintei. Ma gandeam la cum o sa reactionez, daca o sa schitez vreun gest de tristete sau o sa zambesc sfidator salii cand o sa aud condamnarea. Eram pregatita, dar asteptarea parca e timp ce se scurge impotriva ta, rascolind idei si amintiri pe care le eviti cand esti ocupat facand ceva. O sa zambesc, imi spun in gand. De altfel credeam ca tristetea e o stare intima care se traieste in singuratate, precum mancatul. Nu ca voi fi avut motiv de tristete pentru ca sentinta va fi eliberatoare!

Pe Robert il deranja ca nu mancam sau dormeam pana dimineata impreuna niciodata. Cand treceam prin perioade de criza in companie, trageam amandoi de noi pana la epuizare, cu nopti lungi si fumat de la balconul  sediului, iar asta se intampla destul de des. Intr-o seara in care eram convinsi ca o sa terminam devreme, Robert a adus o sticla de vin rosu, matur – un vin de toamna definit dar greu si apasator. Dupa un pahar baut pe nemancate ma coplesise o tristete si un dor de filme proaste, filme siropoase cu final fericit care iti inspira un soi de optimism infantil.

  • Ce faci? Ma intreaba Robert vazand ca butonez fara expresie.
  • Imi chem un taxi.
  • Nu terminam vinul? Mergem impreuna apoi, ma ademeneste cu inca un pahar.

Il beau din trei inghitituri fara sa spun niciun cuvant.

  • Aida, de ce esti trista?

Robert ma atinge pe mana si simt ca imi vorbeste atat de aproape ca parca m-as intreba singura in gand. Uram intrebarea asta pentru ca in esenta e o incercare evidenta a cuiva de a-ti patrunde in teritorul intim, de a rascoli in rufele murdare si a incerca sa le intinda la lumina ca sa vada cu ce au fost patate.

  • Vreau acasa, spun fara sa detaliez.
  • Lasa-ma sa vin cu tine, il aud si mai de aproape.

Nu avea sens sa insist sa-l refuz. L-am lasat sa vina cu mine, am deschis usa de la apartament, am pus geanta pe masa si in timp ce turnam in doua pahare cu vin Robert s-a scuzat la baie.

Am luat geanta, am plecat afara si am oprit primul taxi, cerand soferului sa ma duca la Grand Hotel Continental. M-am scufundat intr-un halat si un roomservice cu filme nememorabile, filme satisfacatoare atunci cand vrei cu orice pret sa fii prost macar pentru o noapte.

Ma scufund intr-un film pe care il mai vazusem de cateva ori; imi dau seama mult prea repede ca nu sunt trista deloc, ci extenuata. Dintre toate activitatile cel mai obositor este sa-ti pui zi de zi pantofi si haine din dulapul altei persoane, sa te prezinti lumii cu o personalitate studiata in amanunt, calculata – adica alata. „I’ll be what you want, just tell me what you want and I’ll be that!” se aude in film si apoi mi se multiplica in gand. Stiam precis ce voia Robert sa fiu si eram cu success zi de zi, ceea ce era obositor. Voiam ca atunci cand imi dau jos pantofii si cinez sa fie cu mine, sa fiu eu, sa-mi las gandurile si privirea libera. Caci da, oricat de studiate ti-ar fi gesturile, cand mananci si cand dormi iti pierzi controlul asupra lor si intotdeauna trupul tau, ochii tai vorbesc mai mult decat ar trebui. Ma intrerupe din meditatie vibratia telefonului pe care il uitasem deschis pe noptiera.

Robert: Acum imi dau seama ca noi doi nu am mai luat masa impreuna din ziua interviului si ca ai elaborat o teorie bizara despre digestie. Dar totusi, nu-i vinul mai periculos?

Ii raspund…

Aida: Vinul nu provoaca digestie ci provoaca betie. De la betivi n-ai astepari ca de la un om cu stomacul plin.

Robert: Ar trebui sa stii ca o parola este mereu utila cand lasi un barbat singur in casa ta si tableta conectata la locatie?

Aida: Vrei sa vii?

Am intrebat desi stiam ca era deja pe drum.

Robert: Sunt in taxi. 10 minute.

Ai putea crede ca abia asta e viol: sa fugi si sa fii prinsa, sa nu ai iesire. Sexul cu forta se face intre animale insa violul psihic se face intre oameni, sexul cu forta lasa urme fizice, insa abuzul psihic lasa urme unde nu te astepti. Dar nu… Robert era mult prea transparent in intentii si apoi, crimele nu se comit niciodata pe teritoriul criminalului, altfel ar parea planificat. Spatiul trebuie sa fie intamplator, dar studiat pentru ca surpriza crimei trebuie rezervata doar mortului.

L-am lasat pe Robert sa intre fara sa spun nimic. I-am facut un semn: shhh, l-am legat la ochi, am lasat capotul sa cada si am dat televizoul mai tare. Inainte sa adormim i-am spus: „Hai se ne vedem aici de acum, nu imi place intimitatea de casa. Ma face sa ma simt nevasta si nevestele nu fac sex decat de sarbatori.” Robert a ras scurt si mi-a spus noapte buna. M-am trezit si am plecat la birou inainte ca el sa se trezeasca, pe intuneric.

  • Speram sa ramai la cafea, dar ai disparut in noapte de doua ori la acelasi apus! Nu-ti inteleg fuga asta de intimitate, de apropiere! Mi-a spus Robert in dimineta aia, chiar inainte de buna dimineata.
  • Apropierea carnii dintre doi oameni nu inseamna nimi altceva decat un abator supraaglomerat: sani peste picioare de porc, pulpa langa gatlej de pui de ciorba. Carnea asudata din timpul sexului nu e bilet de intrare in sufletul nimanui. Acolo nu se intra cu barbatia, ca sa nu fiu vulgara si sa zic pula… ah, am zis deja – acolo nu se intra cu pula, acolo trebuie sa te lasi primit.

Habar n-am ce fusese rabufnirea aia, dar intre mine si Robert s-a facut tacere pentru tot restul zilei. Apoi a plecat acasa, imi imaginam ca ii era dor de stabilitate, de banal, de ceea ce trebuia sa fie femeia in mintea lui: rabdatorare, mediocra, cu miros de Channel si friptura la cuptor, cu cearcane si fara multe vise.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Poezie fara sentimente

M-ai scuturat din umeri,
Sa te ascult pana la capat,
Imi incoltise-n cap dureri,
Si-n inima un lacat.

M-ai strans de brate vie
Si m-ai privit in soapta,
Pe fata-mi vinetie,
S-a mai prelins o fapta.

Mi-ai sarutat obrazul,
Umflat cat o icoana,
Si mi-a pierit curajul,
Batuta amazoana…

N-am plans, dar m-am gandit,
La mana ta umana,
De cand ne-am logodit
S-a transformat in cazna!

Prolog (Penitenta)

Eram in mijlocul actiunii, cand Sol incepuse sa ma frece la icre la modul cel mai patetic:
– Mai jos, mai sus?
– Mai taci şi mai du-te dracu! Zic eu, impingand hoitul!
-Bai, esti instabila ca vremea!
– Si tu incert ca timpul de futut!
Am luat lopata cu nadejde, cand m-am prins ca mormolocul asta in skinny jeans si cu manichiura facuta n-o sa mişte decat un sentiment urban de manelista. Era inca lumina şi ploua adânc in Pustnicu! Ma dezbracasem sa nu las urme! La urma toata, cand el e ‘mort’, femeia pleaca mereu uscata de la locul faptei.
– Mai repetam o data cum a inceput totul?
Sol era mereu atent la detalii, si ma cunostea bine cand mint! De altfel, minţeam mereu, dar el nu stia, deci isi asumase un adevar fals, si cantarea in functie de el!
In amurgul dens am inchis ochii si am inceput sa plang. Departe se auzea sirena salvarii! Am auzit in scurt timp cheile catuşelor, si vocea sleita a lui Sol:
– Iarta-ma Aida! Iarta-ma!

*

Capitolul 1 – Matroana

Deseori imi imaginez ca viata de penitenciar e exclusiv gandita pentru barbati, pentru ca in ea nu isi are locul maimutareala asta sordida cu ursuleti de plus, mohair si broderii kitschoase care imi provoaca voma cerebrala. Ceea ce vreau sa spun este ca spre deosebire de penitenciarele cu barbati, aici colcaie a roz, a tipete de distruse cu aere de sefe peste alte suflete ostracizate in prag de defeminizare. Mai sunt patruzeci si patru de zile pana la sentinta finala. Patruzeci si patru de zile cu mine, daca ar fi s-o dau in filozofie de doi lei. De fapt sunt patruzeci si patru de zile in care procurorul va lupta sa ma scoata vinovata de crima si eu va trebui sa-l ascult pe Sol smiorcaindu-se sa accept vizitele psihologului si ale avocatului apararii.  Nu sunt resemnata, dar nu vad cum ar putea ajuta. Nu cred in institutii, nu cred in oameni, nu cred in Dumnezeu.

Cand am ajuns in penitenciar, aveam oarecum o atitudine de snoaba, curata, provocatoare, cu haine la moda si cu mult peste media de educatie pentru o condamnata. Asta era in prima zi. Tot atunci o stirba pe la vreo treizeci si cinci de ani m-a luat de gat, prieteneste, sa-mi ceara o tigara.

  • Nu fumez!
  • Fa, aici chiar daca nu fumezi, ai tigari! Intelegi? Aici nu mai vin amantii sa-ti deschida usa la limuzina. Papusa, aici, cum s-ar spune, esti pe pizda ta! Pricepi?

O priveam in ochi si ii simteam tremurul din voce in incercarea de a mi se impuna, inainte sa ma impun. Am fixat-o in priviri, apoi am luat-o incet in brate, sa nu atrag atentia vreunui gardian. I-am soptit la ureche, tinand-o erotic de parul sleit si scurt:

  • Papusa a ajuns in cimitirul asta, pentru ca e experta in scos ochii stirbelor! Asa ca plimba-ti hotul si cand faci rost de tigari, adu-mi si mie una!

Nu mult de la incident, Constanta, caci asa o chema pe stirba, a intrat in altercatie cu o drogangita din Pantelimon care i-a mai rupt doi dinti, i-a spart buza si, ca sa-l citez pe doctorul penitenciarului, a machiat-o profesionist cu echimoze inflorite ca niste panselute pe toata fata, urata de altfel oricum.

  • A mancat-o-n cur! Zice Matroana frecand un ness cremos si de calitate. Constanta asta e ca un pechinez: mic, isteric si agresiv! Io i-am spus din prima zi: Fa, potoloeste-te, ca ai sa mananci terci cu paiul! Io am prevenit-o! Acu’ sa sufere ca proasta! Da’ ce ma enerveaza e ca schiorlaie toata noaptea ca o catea in calduri si-mi aduce aminte de tarfele pe care le-am crescut la tata mea si care m-au tradat ca Iuda! Ma-ntelegi?

Cassandra, dupa numele ei de tiganca dat de al doilea ei sot si Otilia dupa numele de romanca (caci tiganizarea i-a survenit prin casatorie), Matroana era la „discoteca de fete”, cum o numeam eu, de vreo 7 ani si mai avea inca pe atat. Era cea mai renumita femeie proxenet din Europa si pana nu demult, invartea zeci de mii de euro pe zi, barbati, femei, procurori, politie si o droaie de politicieni. Matroana era si inca este o femeie frumoasa si ingrijita, cu parul lung si des, cu ochii negri si veseli, cu ceva studii superioare incepute, dar lasate la mijloc, pentru ca vezi tu, seva euroiului e mai dulce decat seva intelepciunii! Acum, dupa 7 ani de pocainta, spunea ca nu regreta nimic si  ca daca ar lua-o de la capat singurul lucru pe care l-ar schimba ar fi, ca n-ar mai fute un prost, adica pe al doilea ei sot, care era la racoare pentru aceleasi crime.

  • Tu esti cam firava mama! Unde te doare? Ma intreaba Matroana, schimband subiectul ultimei batai de pe palier.
  • Nu ma doare nicaieri, imi adun gandurile!
  • Oho, ia si soarbe o cafea buna! Curand ai sa inveti ce privilegiu scump e cafeaua! De ganduri ai sa ai timp, sa le iei, sa le intorci pe dos si sa le speli intestinele cu detergent de vase! Crima ziceai, nu? Pai mama… ai sa mucegaiesti aci, cu tot cu ganduri!
  • N-a fost cu premeditare! Dau eu sa ma justific (sa fie primul semn de regret si de a incerca sa lupt pentru libertatea mea? Dar chiar asa era, nu premeditasem, doar s-a intamplat sa am o noapte… furtunoasa), dar ma intrerupe Matroana.
  • Crima e crima! Asa mi-am inceput si eu apararea cand m-a intrebat judecatorul:

Recunoasteti ca timp de 16 ani ati exploatat femei dar si barbati care ofereau servicii sexuale iar dumneavoastra ati beneficiat de veniturile survenite in urma acestor servicii?”

„Domnule Judecator, fetele s-au futut pentru bani nu pentru mine!”

  • Stii ce-a zis? A inceput sa rada si a zis: „Si ce bre, matale erai cu licenta de institutie financiara si le luai taxa pe depozitele de bani?” Si atunci m-am enervat si i-am zis ca le-am invatat pe fete sa si-o dea mai scump decat un suc la bar si o plimbare cu masina! Na poftim! Proasta de mine, le-am vrut binele doar!

Matroana ma facea sa rad cu pofta la povestile ei pline de umor si vulgaritate, dar cat se poate de adevarate. N-as exagera sa spun ca toate povestile din puscarie par extraordinare, oarecum desprinse din file de Dosarele X, file de istorie si jurnale de crime greu de imaginat. Bine, mai erau si crimele pasionale cu topor si alcool din Vaslui, dar astea erau dramele cotidiene ale prostilor, la care se jeleau babele de oras la ora 5 si a doua zi la cafeaua turceasca tare si presarata cu ultimul episod din Suleyman.

  • Si zici ca stii politai corupti care te-au ajutat timp de 16 ani sa tii afacerea? O intreb pe Matroana, pentru ca brusc, imi venise o idee geniala!
  • Asa se zice! Vorba fie intre noi, pe multi mai mult i-am ajutat eu. Era sansa lor sa futa ceva uman si moca. Salariul lor mizer si fata lor de duzina de borcane n-ar fi deschis nici supapa de la o gonflabila! Zice matroana, parca mandra de isprava ei si incepe sa rada cu pofta.
  • .. da’ tu ce tot ma descosi? Pui ceva la cale?
  • Nah, doar o fantezie politieneasca! Incerc sa glumesc, mai mult pentru ca nu aveam inca totul conturat in minte si nu vroiam sa ma pronunt gresit.

Cafeaua ne este brusc intrerupta de apelul de pranz. Nu mi-e foame, dar n-am voie sa protestez si nici n-am voie sa stau in celula singura cand se serveste masa. Ma ganeam la ce-mi spusese Sol cand am vrut sa merg in armata: „Aida, armata inseamna obedienta si reguli, iar tu cum auzi de astea doua cuvinte cum o iei in sens opus! Stii cum sunt jucariile alea cu arc? Cu cat le impingi mai aproape de baza arcului cu atat sar mai departe fix in directia opusa! Ei… tu esti o jucarie cu arc, iar armata ar fi exact forta aplicata pe sensul tau de mers!” Sol avea al naibii de dreptate si asta ma enerva al naibii de mult! De cand eram inchisa de cate ori trebuia sa raspund la apel cuvintele lui Sol imi zornaiau in minte ca o banda stricata. As fi banuit chiar ca Sol e posibil sa ma cunoasca, sa stie cine sunt si ce vreau si unde ma indrept. Ce prostie! Asta nici macar eu nu stiu!

Unde esti Sol, sa ma vezi in „armata”? imi zic in gand. Si-ai sa vezi c-am sa ma intorc barbat!

 

 

 

 

Spilled love

‘I married yesterday, but please

Give me again your love tomorrow,

I promise I will hold my tears,

None will see us, the street is narrow!’

 

‘You married yesterday, but please,

Release my soul, don’t let me follow,

You cursed me with this hard disease,

That keeps this cancer growing slow!’

 

‘My baby, summer was so long,

And deeply wished your Chevrolet,

Would drive us faraway and wrong

Would take us where I can forget!’

 

‘My baby, summer was so short,

I deeply wished I was prepared,

To use my money on one shot,

To stop the day when you got married!’

 

 

 

Paradise Tramp

 

When you are going to do it,
Allow her to keep the decency,
In her cheap lace dress, burgundy,
Forgive her for belonging to all,
On the open road, for few pennies,
With her cracked smile to cracked souls,
Half naked white flesh and dumb,
Happy to enjoy an expensive cigar
And knee down to the God of unpaid bills.

When you are going to do it,
Let her keep this mortal figure,
Do not desecrate her jowl,
And don’t spill her limbs
She will have enough money,
If you gently reveal her garter,
To buy a decent trip to her after life job:
Jolie, The Tramp Of Paradise!

Sheila Dunne – Love in time of mania IV

‘Ma’m, step back and remove all your accessories: belts, shoes, scarf, cardigan! All toiletries in this bag, laptops, gadgets separate!’ the security officer said.

My heartbeat was random and I could hear the noise in my chest, but I couldn’t refrain from my poignant humor.

‘Does my S&M chastity device infringe any air security regulations?’

The security man didn’t look at all amused by my rude joke in that rainy cold morning, but I could see a female officer giggling  while approaching.

‘Steve, I’ll check the lady!’ and she whispered towards me: ‘He’s an unhappy divorced misogynist!’

Ah well, so was I, the complementary version. But I just kept quiet, as I wanted to get through this awkward airport process, that since 9/11 and other Middle East conflicts became exactly what I called a pain in the arse caused by constipation rather than a 20 cm.

Hector was behind me, but I tried not to talk to him, I wanted to get through that as anonymously as I could be.

Passport check… my hands were sweating, my ears were deaf, or at least all I could hear was a continuous painful whistle in my eardrum. I handed my passport.

‘Hi Zaza. Why are you travelling to London?’

‘Oh… is not free travel without interrogations within EU borders?’ I asked, forcing a neutral tone, not angry, not worried.

‘Indeed… just your face looks familiar!’

In my mind was:’No shit, don’t tell me Sheila Dunne is famous!’ Then I immediately panicked. ‘Did Ecio report my disappearing?’

‘Yeah, I have your typical Irish nose freckles and red hair. Red hair is a lie… I am getting this color in hairdressing salon!’

The man laughed and handed back my passport.

‘No… you look like my ex, Sheila was her name!’

‘What a stupid coincidence!’ I was thinking.

He handed me the passport and I flirted with him for a split second… then I disappeared in duty free area, with e relief sigh.

‘Zaza… or Sheila, who the hell are you?’ Hector smuggled me, and I could feel his powerful hand holding me like a light good. He looked scared, or worried, or both.

‘Do you realise I am a public person and whatever your game is, will get both of us in trouble? You need to tell me the truth…no, wrong wording! You have to tell me the truth!’

I looked at this enormous man, I felt his power through his voice and his grasp. It was turning me on, it was freaking me out! I started to cry and he covered my face, hugging me.

‘Sheila, you need to trust me, even if it’s just for a small percentage or no particular reason!’

‘How do you know Sheila is the real one?’

‘Because when I talk to Sheila she’s what I want to take care of. She is mysterious in a good way, unlike Zaza in the evil way. Is just who you are!’

‘Then, if you know who I am, why are you asking me?’

‘I am not asking you who you are, I am asking you to accept who you are!’

‘ I am both… no good, no evil. Or evil and good. Take me with you or leave me here. I accept who I am, but will you?’

 

I’ll make her mine

I saw her twice and liked her voice,

This woman broke my knees and chance,

I hope at least, I dream to live,

This sorrow sinful dark romance!

 

She didn’t tell me yes or no,

Nor she avoids my begging lips,

I’ve been her friend since years ago,

I’ve been her guilty pleasure sins.

 

This married woman chained my heart,

She neither takes or let me go!

I have her body, lust of art,

I wish I’d have her velvet soul!

 

Tonight I’ll see her once again,

I swear I’ll kiss her for last time

I’ll put a bullet in her brain,

To make her mine. I’ll make her mine!